Irinel Popescu, reputat chirurg, vrea să ajungă academician cu ajutorul politicii pe care o practică în formaţiunea lui Dan Voiculescu, botezat de Securitate "Felix". Sursa: CODRIN PRISECARU
După ce s-a înscăunat prin fraudă la şefia Academiei de Ştiinţe Medicale (ASM), “academicianul" de casă al lui Dan Felix Voiculescu, chirurgul Irinel Popescu se vrea academician cu patalama.
Acest lucru ar putea fi posibil miercuri, dacă Adunarea Generală a Academiei Române va trece pe ordinea de zi luarea în discuţie a posibilei treceri a acestuia în rândul membrilor corespondenţi ai elitei culturale româneşti.
Accederea spre o astfel de funcţie a lui Irinel Popescu are în spate şi un suport bine sudat politic de acelaşi Dan Voiculescu. Vicepreşedinte al Partidului Conservator şi devotat trup şi suflet doctrinei şi ideologiilor de tip Grivco, “academicianul" Popescu este apăsat până la extrem de decizia pe care o va lua miercuri Adunarea Generală a Academiei Romane, decizie care poate influenţa categoric şi cariera sa politică.
Numitorul comun în această ecuaţie este scos în evidenţă de regulile Academiei Române. Potrivit acestor reguli însă, un academician nu poate ocupa o funcţie de demnitar. În acest sens, dacă Irinel Popescu nu va reuşi să facă acest pas important până la alegerile din toamna acestui an, lucrurile vor lua o turnură negativă în cariera chirurgului- politician.
Acesta are deja în vizor ocuparea unui fotoliu de senator în viitoarea legislatură. Pentru a-şi atinge scopul intrării în Academia Română, medicul Irinel Popescu a refuzat se pare şi fotoliul de ministru al Sănătaţii, funcţie pentru care, potrivit unor surse din USL, Voiculescu ar fi făcut presiuni mari în favoarea omului său de casă.
Filiera Felix via Florian Popa
Interesant este cum "academicianul"-vice preşedinte PC a reuşit să străpungă uşa Academiei Române. Ev