Data de 8 septembrie, pentru majoritatea creștinilor români, reprezintă sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Popular denumită „Sfântă Mărie Mică”, aceasta este prăznuită de ortodocși, romano-catolici și greco-catolici. Referințe despre acest eveniment se găsesc în Protoevanghelia după Iacov. Numele de „Maria” are vechi origini egiptene, unde însemna „cea iubită”.

Dacă pentru majoritatea dintre noi anul nou începe odată cu 1 ianuarie, pentru Biserică timpul liturgic este cel care contează. Astfel, în cadrul timpului liturgic, data de 1 septembrie reprezintă prima zi a unui nou an. Prima sărbătoare din anul liturgic este, deci, Nașterea Maicii Domnului, prăznuită la 8 septembrie.

Fecioara Maria a fost, în tot timpul vieții pământești, un personaj secundar, lăsând întâietate Fiului Său. Viața acesteia poate fi caracterizată prin cuvintele de la Cina din Cana Galilei: „Faceți orice vă va spune” (Ioan 2, 5). Probabil de aceea există foarte puține scrieri referitoare la viața Maicii Domnului. În acest sens, nici nașterea Acesteia nu apare menționată în Sfânta Scriptură.

Minunea nașterii

Există totuși scrieri apocrife (care nu sunt recunoscute ca fiind insuflate de Dumnezeu) demne de încredere, care prezintă acest eveniment din viața Maicii Domnului. Cea mai importantă lucrare care descrie Nașterea Maicii Domnului este Protoevanghelia după Iacov. Scriere iudeo-creștină, datând din secolul al II-lea, conține paragrafe despre minunea nașterii Fecioarei Maria, scrise în jurul anului 140.

Părinții Maicii Domnului au fost Ioachim și Ana. Ioachim provenea din seminția lui Iuda, deci urmaș al regelui David, iar Ana era fiica preotului Matthan, fapt ce împlinește profeția că Mesia va avea dublă descendență: de împărat și de preot. Deși bogați și slăviți de toți pentru origini, cei doi, îmbătrâneau și nu aveau copii.

Huliți și batjocoriți de oamen