În urmă cu câteva decenii, România se lăuda cu una dintre cele mai bune rețele de cabane de munte din Europa. Acum, fie au ars, fie s-au degradat, fie au fost scoase la vânzare - în frunte cu cabana-fanion a Făgărașului, Negoiu.
Nu ne referim aici la pensiunile cu restaurant, cearșafuri albe și parcare în curte de pe Valea Prahovei, ci exclusiv la casele din creierii munților, care, deși nu oferă, adesea, decât minime condiții de confort, sunt vitale pentru turiștii înfometați, însetați și mai ales epuizați după ore bune de urcat.
Pe scurt, povestea cabanelor de munte sună cam așa: majoritatea au fost construite în perioada monarhiei, printr-un efort de voluntariat al pasionaților din întreaga țară (o parte din această tradiție s-a păstrat, numeroși salvamontiști nefiind nici azi remunerați în niciun fel), iar profiturile obținute erau reutilizate în scopul îmbunătățirii condițiilor de ședere. În stilul care i-a consacrat, odată veniți la putere, comuniștii au naționalizat cabanele, însă, de bine de rău, construcțiile au continuat într-o bună parte din masivele muntoase.
După ’90, statul s-a lepădat de cabane, considerate prea complicat de gestionat. Așa că le-a privatizat. Multe au ars și nu s-a mai ocupat nimeni de refacerea lor, altele au fost pur și simplu părăsite, iar tot ce ar fi făcut din ele potențiale ținte de investiții a fost furat. Proprietarii s-au succedat unii după alții, unii dintre ei au ales să le renoveze (foarte puțini, din păcate), alții le-au lăsat în paragină, știind că oricum turiștii de munte nu sunt prea pretențioși. Alții s-au lăsat prinși fără voie în hățișuri birocratice, nereușind să-și renoveze cabanele pentru că terenurile de sub ele fuseseră concesionate, de exemplu, altor persoane.
Mulți turiști străini, niciun rezultat
În tot acest timp, traseele montane autohtone au devenit a
