La Muzeul de Istorie Suceava a avut loc marţi după-amiază vernisajul expoziţiei personale de pictură şi sculptură a artistului plastic sucevean Ioan - Nicu Crâşmari.
„O manifestare de forţă artistică”
Ioan - Nicu Crâşmari, absolvent al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, student în anul III la Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi, s-a prezentat în faţa publicului cu o desfăşurare vizuală în care formele plastice sculpturale se îmbină armonios cu compoziţia picturală într-o metamorfotică simbioză zămislitoare.
Aşa cum a spus la vernisaj PR-ul Muzeului Bucovinei, artistul plastic George Ostafi OST, expoziţia, „o manifestare de forţă artistică”, ne face cunoştinţă cu un tânăr creator „care anunţă o carieră de succes” printr-o prezenţă publică proiectată într-o „formulă deosebită”.
„Geneză” - „un început de călătorie pe drumul atât de întortocheat al artei”
O expoziţie intitulată „Geneză” realizată de un tânăr care, aşa cum a remarcat artista plastică Lucia Puşcaşu, preşedinta Uniunii Artiştilor Plastici - Filiala Suceava şi fosta profesoară a lui Ioan - Nicu Crâşmari în primii doi ani de liceu, etalează lucrări de artă monumentală care fac „o legătură între pictură şi sculptură” printr-o suită de panouri în relief, în care formelor li s-a alăturat culoarea.
Lucia Puşcaşu a accentuat faptul că Ioan - Nicu Crâşmari, care prin această „Geneză” marchează „un început de călătorie pe drumul atât de întortocheat al artei”, a fost un elev care s-a dovedit a fi „foarte inventiv şi foarte modern” prin creaţiile sale, lucrări în care „stilizează formele” şi uzează de „elemente simbolice”.
Configurări cromatice vibrante, volumetrii sinuoase şi panouri cu reliefuri cromatizate
Între lucrările de pictură pe pânză, compoziţii abstracte, configurări cromatice vibrante care circumscriu un univers al me