Festivalul de Folclor „Strugurele de Aur” și-a premiat, sâmbătă seara, câștigătorii. După două zile de concurs, în care tinerii au demonstrat că au talent, sensibilitate și dragoste de folclor, câțiva dintre aceștia au urcat din nou pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia pentru a-și primi trofeele. Marea câștigătoare a Festivalului este Ina Todoran, o tânără din județul Alba, cunoscută deja din numeroasele apariții muzicale de până acum.
De Sfântă Mărie Mică, Festivalul de Folclor „Strugurele de Aur” a ajuns la momentul emoțiilor maxime, atât pentru concurenți, cât și pentru public, telespectactori, familiile și profesorii artiștilor participanți, Gala Laureaților și decernarea premiilor. Pe acompaniamentul muzical asigurat de Ansamblul Jidvei România, dirijat de maestrul Stelian Stoica, evenimentul a fost prezentat de Marioara Murărescu, care, dintr-o sărbătoare deja existentă, a creat una superlativă, oferind fiecărui premiant timpul suficient pentru a primi aplauzele meritate.
Premiile au fost înmânate participanților de membrii juriului: Gheorghe Oprea – Preşedintele onorific al juriului, Marioara Murǎrescu – Preşedintele executiv al juriului, Constantin Râpǎ, Cornel Groza, Sergiu Cipariu, Stelian Stoica, Gelu Stan, Gelu Furdui, Cornel Comşa. Președintele onorific al juriului, prof. Gheorghe Oprea, înmânând premiul I solistului instrumental Cătălin Bușecan (foto), a oferit un calificativ întregului Festival: „Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Strugurele de Aur” a fost cea mai valoroasă de până acum”.
Marele premiu, trofeul „Strugurele de Aur”, a fost înmânat câștigătoarei, Ina Todoran, de către Claudiu Necșulescu, ctitorul Festivalului. Ina Todoran este originară din comuna Crăciunelu de Jos şi a urmat liceul la Colegiu Naţional “Inochentie Micu Clain” din Blaj, iar în urma bacalaureatului a fost singurul candidat din judeţ