Un aşa-zis inspector anticorupţie al unei organizaţii neguvernamentale a înşelat opt persoane cărora le-a promis, în schimbul unor sume de bani, că le va rezolva litigiile civile sau penale, el fiind reţinut după ce a fost prins primind 800 de lei de la un gorjean.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJGorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat suspectat că a înşelat mai multe persoane, prin crearea convingerii că în calitate de "inspector anticorupţie", le va ajuta în rezolvarea favorabilă a unor litigii de natură civilă sau penală, precizează, sâmbătă, într-un comunicat de presă Poliţia Română.
Vineri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor DGIPI, l-au surprins în flagrant delict pe L.D., de 48 de ani, din comuna Săcelu, judeţul Gorj, primind 800 de lei, de la un gorjean, căruia îi crease convingerea că în calitatea de "inspector anticorupţie" în cadrul unui ONG, îi va demonstra nevinovăţia într-o cauză penală.
Potrivit sursei citate, până în prezent, poliţiştii au stabilit că, în perioada 2011-septembrie 2012, suspectul, prin inducerea în eroarea a opt părţi vătămate, a cauzat un prejudiciu în valoare de peste 27.000 de lei. Suspectul, deşi nu avea studii juridice, pentru a convinge părţile vătămate că le va ajuta în rezolvarea favorabilă a unor litigii civile sau penale, se prezenta ca fiind "inspector anticorupţie" în cadrul unei organizaţii non guvernamentale, fără a efectua vreun demers real în acest sens.
Poliţiştii au emis pe numele suspectului ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de î