Selecționerul s-a declarat încântat din cale afară de reprezentația tricolorilor de la Tallinn, de parcă naționala a bătut vreun superadversar, și nu o formație limitată, de „ciomăgari”. Cel mai lăudat a fost Ciprian Marica. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
„Aş acorda nota 10 plus echipei pentru evoluţia din seara asta, a ieşit exact cum am vrut, să nu dăm nici o șansă adversarilor. Marica a jucat excepţional, e adevărat că se sufoca în prima repriză, dar s-a descătuşat în a doua.
Am jucat defensiv foarte bine, cu o circulaţie bună a balonului, dar în prima repriză Estonia a părut mai proaspătă, mijlocașii noştri centrali au abuzat de pase înapoi, am reglementat asta după pauză. Aşteptăm acum mulţi spectatori la meciul cu Andorra, am demonstrat că avem viitor”, a spus Victor Pițurcă, conform gsp.ro.
Pițurcă n-a suflat o vorbă despre ocazia din prima repriză a balticilor, care puteau deschide scorul prin Oper în minutul 8.
Mircea Lucescu spune că n-a văzut tot meciul, dar se dă un fan al tricolorilor, după ce spusese despre selecționer că-și caută alibiuri. „Italia ar fi făcut din victoria cu Estonia una senzațională”, a spus „Il Luce”, aflat în România cu Șahtior.
„Minerii” au disputat deja un amical, cu Petrolul, rival căruia i-a administrat un sec 3-0.