Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 30 de echipaje se vor întâlni astăzi la Voroneţ, la Raliul „Carpaţi Retro”

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 8 septembrie 2012 ·

Peste 30 de echipaje, din Bucureşti, Baia Mare, Bacău, Brăila, Buzău, Iaşi, Ploieşti, Sfântu Gheorghe şi Suceava, se vor întâlni astăzi la Voroneţ, la Raliul „Carpaţi Retro”, ediţia a XII-a, dar prima desfăşurată în judeţul Suceava, organizat de Retromobil Club România. Echipajele, circa 70 de participanţi (pilot, copilot), au pornit pe 7 septembrie din Bucureşti, iar astăzi, începând cu ora 9:30, vor pleca pe traseul Voroneţ, Câmpulung Moldovenesc – Sadova - Moldoviţa – Palma – Suceviţa – Voroneţ. Participanţii îşi vor face timp pentru a vizita şi mănăstirile Moldoviţa şi Suceviţa. Locul de întâlnire a participanţilor este Pensiunea Residence din Voroneţ.

Trei Dacii s-au înscris la raliu

Printre participanţi se află şi suceveanul Dănuţ Crainiciuc, care va intra în concurs cu o Dacie 1300 din anul 1971, el fiind şi consultantul acestei ediţii a raliului, organizat la Voroneţ. Dănuţ Crainiciuc are în colecţie şapte maşini Dacia 1300, din perioada 1969-1972, consideraţi anii de glorie a modelului. La volanul unei Dacii 1300 din anul 1969, Crainiciuc a parcurs 7.000 de kilometri, într-un tur al Europei.

Dodge DG 8, fabricat în 1931, cel mai vechi automobil din concurs

Cel mai vechi automobil care va participa la raliu este un Dodge DG 8, fabricat în 1931. La această ediţie a Raliului „Carpaţi Retro” s-au înscris două Dacii 1300, una din anul 1971 (Dănuţ Crainiciuc) şi una din anul 1978, dar şi o Dacie 1100 din anul 1964. Nu va lipsi nici M461 „IMS”, marcă românească, din 1968, celelalte maşini fiind fabricate de mărci recunoscute din străinătate. Printre maşinile retro care vor putea fi admirate astăzi la Voroneţ se numără: Opel Super Six – 1938, Porsche 356 – 1955, Volkswagen 1200 – 1957, Mercedes 190 SL – 1959, Renault Caravelle – 1964, Zastava 1300 – 1965, Fiat 1300 – 1965, Volkswagen Karmann Ghia – 1968, Opel Commodore GS – 196

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 2 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 8 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 4 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 5 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 5 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 6 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°