În ultimele luni am auzit pînă la saţietate cuvintele legalitate, constituţionalitate, democraţie. Am avut parte de adevărate recitaluri juridice, conferinţe de presă în care jumătate din declaraţii erau citate din articole de lege sau Constituţie, iar cealaltă jumătate declaraţii extravagante care le goleau de orice conţinut posibil.

Legalitatea şi justiţia au ajuns un cal de bătaie extrem de important în lupta politică. Lupta anticorupţie şi independenţa justiţiei au contribuit la cîştigarea de alegeri parlamentare şi prezidenţiale decisive şi au jucat un rol esenţial şi în eşecul tentativei de suspendare a preşedintelui.

O ştire destul de puţin circulată arunca, însă, o lumină interesantă asupra modului în care înţeleg aceste lucruri tocmai marii campioni ai anticorupţiei şi independenţei justiţiei. În februarie 2012, Monica Macovei cerea Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să preia un dosar de la Parchetul din Braşov pentru o soluţionare “rapidă şi profesionistă” a acestuia.

Însă printr-o decizie din 22 mai, CSM stabilea că intervenţia Monicăi Macovei “constituie o ingerinţă în activitatea de urmărire penală, de natură a aduce atingere independenţei şi imparţialităţii procurorului” (de asemenea interesantă menţiunea din decizie că, pe lîngă preluarea dosarului, Macovei mai cerea şi “efectuarea doar a unor anumite acte de cercetare în cauză”, dar nu se detaliază despre ce e vorba, aşa cum, desigur, nu se spune nici la ce se referă dosarul).

Concepţia care stă în spatele acestui atac direct la adresa independenţei justiţiei din partea acestei mari campioane declamative a independenţei justiţiei vine doar să confirme nenumăratele ei declaraţii din ultimii ani. Este o combinaţie de fanatism şi partizanat politic care o face pe Monica Macovei să creadă că, de fapt, ea e deasupra celorlalţi şi deasupra legii, pentru simp