Accidentul s-a petrecut în jurul orei 4.00, pe raza localităţii ieşene Ruginoasa, autoutilitara marca Fiat fiind condusă de un tânăr în vârstă de 27 de ani. În maşină se afla şi o tânără, de 22 de ani, ambele persoane fiind originare din Bacău.
Primele cercetări ale poliţiştilor indică faptul că şoferul ar fi adormit la volan, iar autoutilitara a intrat pe contrasens, izbindu-se de un copac aflat pe marginea drumului.
În urma impactului, cei doi tineri au decedat pe loc.
Un paznic la o firmă din zona în care a avut loc accidentul a povestit că a văzut cum autoutilitara a intrat cu viteză în curbă, apoi a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de copac.
Bărbatul a spus că autoutilitara nu a frânat deloc şi că imediat după impact a fugit spre locul accidentului, însă cei doi pasageri erau deja morţi.
Pentru scoaterea lor din maşină a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare.
Poliţiştii rutieră continuă cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 4.00, pe raza localităţii ieşene Ruginoasa, autoutilitara marca Fiat fiind condusă de un tânăr în vârstă de 27 de ani. În maşină se afla şi o tânără, de 22 de ani, ambele persoane fiind originare din Bacău.
Primele cercetări ale poliţiştilor indică faptul că şoferul ar fi adormit la volan, iar autoutilitara a intrat pe contrasens, izbindu-se de un copac aflat pe marginea drumului.
În urma impactului, cei doi tineri au decedat pe loc.
Un paznic la o firmă din zona în care a avut loc accidentul a povestit că a văzut cum autoutilitara a intrat cu viteză în curbă, apoi a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de copac.
Bărbatul a spus că autoutilitara nu a frânat deloc şi că imediat după impact a fugit spre locul accidentului, însă cei doi pasageri erau deja morţi.
Pentru scoaterea lor din maşină a fost necesară inte