Suntem într-un statu quo. De fapt, expresia exactă este de "statu quo ante bellum", care în limba latină înseamnă "starea în care lucrurile erau înainte de război".
Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni, iar USL-ul la guvernare. În aparenţă, nimeni nu a câştigat, dar nici nu a pierdut nimic. Spun doar în aparenţă pentru că formaţiunile politice s-au modificat semnificativ. Referendumul şi-a pus amprenta definitiv asupra PDL-ului. Într-o excelentă analiză, făcută sub forma unui interviu în "22", Dorel Şandor susţine că "liderii PDL au avut ideea <> de a scăpa de orice fel de datorie prin impunerea acestei tactici, nu strategii, a boicotului. Prioritatea boicotului pentru PDL, şi după aceea, şi pentru Traian Băsescu, ne arată că şi-au recunoscut incapacitatea de a face faţă situaţiei.
Au dovedit cât de uşor renunţă la întreaga cultură şi funcţionalitate a democraţiei, care se bazează pe participare, nu pe ascunderea în pădure sau în garaj... Am putea spune că Băsescu a fost în acest interval aproape singur. Mult mai grav însă, dincolo de acest joc absurd al campaniei de suspendare, mi se pare că PDL nu a demonstrat, după ieşirea de la guvernare, nici vocaţie, nici intenţie, nici capacitate de a juca rolul de principal partid de opoziţie. După ce s-au jucat şi au făcut pe jucătorii la putere sub Boc şi Ungureanu, atent îndrumaţi de Băsescu, pedeliştii au dispărut în ceaţă".
Din acest punct de vedere, PDL-ul este obligat să intre într- o nouă construcţie politică, iar Iniţiativa Civică de Centru Dreapta ar putea fi o soluţie. Ştiu, e frustant pentru unii "bătrâni" ai PDL-ului să negocieze cu "puşti" precum MRU sau Neamţu. Care n-au efectiv adevărate partide politice în spate, ci doar intenţii sau simpatizanţi. Dar PDL-ul dacă doreşte să supravieţuiască politic nu o poate face doar printr-o opoziţie de ceară, ci şi printr-o rebranduire. Başca o reîntinerir
