In acest weekend, am fost pe litoral. M-am plimbat prin Mamaia. Pretutindeni, m-au oprit oameni care m-au recunoscut si, cei mai multi dintre ei, tristi, mi-au pus intrebarile de mai sus. Se refereau evident la Traian Basescu. Pareau descurajati. Ca si cand ziua in care urmeaza sa scape de un presedinte rau, in loc sa se apropie, se indeparteaza. Desi au toate motivele sa fie optimisti. Pentru ca romanii au aratat ce pot. Si, din punct de vedere politic, in mod categoric, l-au demis pe Basescu. Atunci ce au pierdut? Unde s-a pierdut? Ce motiveaza intrebarile din titlu?
Demiterea este o victorie si o infrangere in acelasi timp. Ea reprezinta o dezamagire pentru ca, desi cei mai multi romani, care s-au pronuntat vreodata in favoarea ori in defavoarea unui presedinte, i-au spus pleaca, acesta nu a plecat. In urma unor calcule artificiale. In urma unor aranjamente facute in strainatate. Care au deturnat practic vointa electoratului. Dar reprezinta o victorie, pentru ca romanii au aratat ce pot. Incepand din ziua referendumului pentru demitere, multi ani de acum incolo, nimeni nu ar mai trebui sa indrazneasca sa afirme ca romanii sunt pasivi. Ca sunt o masa inerta sub aspect electoral. Ca nu le pasa. Ca nu stiu sa se mobilizeze la nevoie. Iata ca au facut-o. Si intr-un mod exemplar.
Iar ceea ce la masa verde, a celor care cred ca inteleg si stapanesc lumea a fost rasturnat, intr-o complicitate, as spune natanga, cu Traian Basescu sau, si mai grav, ca efect al unor intoxicari, poate fi desfacut in cateva luni. Vin alegerile parlamentare. Se intra practic in campanie. Un vot al unui roman care a spus nu poate fi multiplicat in mai multe voturi de nu. Si nu la masa verde. La urne.
Raspunsul la intrebarile pe care oamenii si le pun si pe care mi le-au pus cei care m-au oprit pe strada au un raspuns cat se poate de clar, de ferm,
