Pentru cine a cunoscut îndeaproape Chişinăul anilor 1990-2000, revederea prilejuieşte plăcute surprize: n-aş spune că oraşul chiar s-a „românizat”, dar, în mod cert, s-a mai europenizat. A dispărut sumedenia de firme şi inscripţii ruseşti, româneşte (pardon: „moldovineşte”) se vorbeşte pretutindeni, circulaţia este înăbuşitoare (sindrom european!), televiziunile oferă programe onorabile şi titrează filmele ruseşti, au apărut magazine ale marilor firme de pretutindeni şi, în general, a dispărut damful de orient sovietic detectabil de cum puneai piciorul pe peronul gării.

N-arată rău deloc capitala Republicii Moldova, agitată şi ea de dispute politice (cândva) la modă. Zilele trecute s-a luat o hotărâre mult mai înţeleaptă decât cea adoptată de Parlamentul bucureştean şi întru totul în spiritul recomandărilor europene: nu utopia numită comunism a fost condamnată, ci regimurile comuniste, ceea ce-i cu totul altceva... În acest început de septembrie, Chişinăul şi-a îndreptat gândul către Eminescu, organizând primul Congres Mondial al Eminescologilor, fără a-l uita pe acad. Mihai Cimpoi, reputat eminescolog, aflat în preajma rotunjirii vârstei de 70 de ani.

N-au venit decât o parte dintre oaspeţii de peste hotare, în schimb, mai toate provinciile româneşti şi-au trimis reprezentanţi, vreo 30 (!) sosind chiar... neinvitaţi. Basarabenii ştiu să-şi arate preţuirea pentru valorile ce-i reprezintă în plan spiritual, asociind evenimentului aniversar în sine conotaţii ţinând de afirmarea fiinţei naţionale. Proporţiile manifestărilor organizate ad honorem Mihai Cimpoi am senzaţia că au fost depăşite doar de cele din 1988, când Ion Druţă împlinea 60 de ani. Cele de atunci au răsunat ca un strigăt al latinităţii şi al românităţii moldave oprimate (că Druţă avea s-o ia apoi pe coclauri, e altceva); cele de azi ar putea să marcheze trecerea într-o altă vârstă nu numai