Potrivit martorilor aflaţi în mall-ul Galleria Arad, elemente din plafonul din rigips al centrului comercial s-au desprins de pe o lungime de zeci de metri, de la etajul al doilea al clădirii, bucăţile căzând pe pardoseala de la parter.
Martorii au sunat la numărul de urgenţă 112, însă au anunţat că nu există persoane rănite.
Angajaţii de la serviciul de pază al mall-ului au izolat zona afectată, adică parterul clădirii unde au căzut bucăţile de plafon, în timp ce sute de clienţi au rămas la etajele superioare asistând la incident.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, incidentul nu a fost sesizat Poliţiei şi Ambulanţei, dar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a trimis la faţa locului o echipă de descarcerare, pentru orice eventualitate.
Mall-ul respectiv a fost inaugurat la sfârşitul anului 2011. Potrivit martorilor aflaţi în mall-ul Galleria Arad, elemente din plafonul din rigips al centrului comercial s-au desprins de pe o lungime de zeci de metri, de la etajul al doilea al clădirii, bucăţile căzând pe pardoseala de la parter.
Martorii au sunat la numărul de urgenţă 112, însă au anunţat că nu există persoane rănite.
Angajaţii de la serviciul de pază al mall-ului au izolat zona afectată, adică parterul clădirii unde au căzut bucăţile de plafon, în timp ce sute de clienţi au rămas la etajele superioare asistând la incident.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, incidentul nu a fost sesizat Poliţiei şi Ambulanţei, dar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a trimis la faţa locului o echipă de descarcerare, pentru orice eventualitate.
Mall-ul respectiv a fost inaugurat la sfârşitul anului 2011.