Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concert şi licitaţie cu obiecte din sport şi arte, în scop caritabil, miercuri în Capitală

Publicat in Gandul, duminică 9 septembrie 2012 ·

Un concert cu Mihai Mărgineanu Band, Viţa de Vie şi Dan Teodorescu, urmat de o licitaţie cu obiecte ale unor sportivi ca Hagi şi Duckadam sau artişti vor fi organizate miercuri seară, de la ora 20.00, la Hard Rock Cafe din Capitală, în vederea strângerii de fonduri pentru un caz social.

Intitulat "Spectacolul Timpului", evenimentul este organizat pentru strângerea de fonduri pentru tratamentul unei femei care, la nici 40 de ani, se confruntă cu o formă gravă de cancer la sân şi este mamă a doi copii.

"Să cumpărăm timp pentru Dana!" este îndemnul organizatorilor, urmat de artiştii care vor evolua pe scenă, precum şi de alte vedete care au donat diverse obiecte pentru a fi scoase la licitaţie.

Astfel, în seara concertului, cei care doresc pot licita pentru obiecte precum: tricoul cu numărul 10, împreună autograf şi mesajul "Fii campion alături de mine", donat de Gheorge Hagi, tricoul de portar, semnat cu autograf, donat de Helmut Duckadam, tricoul oficial de joc al echipei Steaua cu autograful tuturor jucătorilor, tricoul, cu autograf, cu care scrimerul Rareş Dumitrescu a participat la JO 2012, de la Londra, o rachetă de tenis Wilson, donată de fostul jucător de tenis Florin Segărceanu, 5 tricouri Haha Production cu autograful lui Smiley, un volum cu autograf donat de Dan Puric, un portret al Angelinei Jolie, pictat în ulei, donat de pictorul Costin Craioveanu, un album cu autografe şi o pereche de ochelari, donate de membrii trupei Voltaj, tricoul oficial, o şapcă şi cel mai recent DVD al său cu autograf donate de Ştefan Bănică Jr.

Accesul la eveniment se va face pe bază de invitaţii cu scop de donaţie, în valoare de 100 sau 150 de lei.

Un concert cu Mihai Mărgineanu Band, Viţa de Vie şi Dan Teodorescu, urmat de o licitaţie cu obiecte ale unor sportivi ca Hagi şi Duckadam sau artişti vor fi organizate miercuri seară, de la or

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 15 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Cei trei pui ai ursoaicei care a ucis un motociclist italian pe Transfăgărăşan vor fi duşi în Centrul de reabilitare pentru urşi de la Zărneşti, anunţă Ministerul Mediului

News.ro acum 15 minute
Cei trei pui ai ursoaicei împuşcate de către autorităţi, după ce l-a ucis pe italianul care s-a apropiat de animalul sălbatic în dorinţa de a-şi face un selfie cu el, pe Transfăgărăşan, vor fi relocaţi de urgenţă, conform legislaţiei în vigoare, în

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°