Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marica, mai tare decât Hagi

Publicat in Adevarul, duminică 9 septembrie 2012 ·

La 27 de ani, pe care-i va împlini pe 2 octombrie, atacantul lui Schalke a înscris deja de 17 ori pentru naţională, în timp ce „Regele“ avea doar 16 reuşite la această vârstă. Mutu, cu 18 goluri, ar putea fi şi el întrecut după meciul cu Andorra.

Ciprian Marica îşi anunţă candidatura pentru titlul de cel mai bun marcator al naţionalei din toate timpurile. Liderul din acest moment e Gică Hagi, care a punctat de 35 de ori. "Regelui" îi suflă însă în ceafă Adi Mutu, care are cu un singur gol mai puţin şi, în mod normal, e o chestiune de timp până când „Briliantul" va urca pe primul loc al acestui clasament. Aceasta e una dintre ambiţiile care l-a motivat pe actualul vârf de la Ajaccio să refuze contracte bănoase din zona arabă pentru a rămâne în atenţia naţionalei, Piţurcă atrăgându-i atenţia că nu-l va mai convoca dacă nu va evolua în Europa.

A trecut de Popescu şi de Munteanu

Cel care i-ar putea însă strica socotelile lui Mutu e colegul său din linia de atac a României, Ciprian Marica. Atacantul lui Schalke vine tare din urmă şi a ajuns deja la 17 goluri cu reuşita din Estonia, gol cu care a trecut în ierarhia all-time a golgheterilor primei reprezentative pe poziţia a 13-a, depăşind două nume uriaşe ale naţionalei, Gică Popescu şi Dorinel Munteanu.

Procentaj mai bun în oficiale decât Mutu

Ce e însă remarcabil e că Marica va împlini abia pe 2 octombrie 27 de ani. Până la această vârstă, Hagi marcase doar de 16 ori pentru România, iar Mutu de 18 ori, dar "Briliantul" poate fi însă depăşit în meciul de mâine cu Andorra, astfel că Ciprian s-ar plasa în faţa primilor doi golgheteri din istoria tricolorilor. Marica mai are un avantaj faţă de Mutu, el având un procentaj mai bun al golurilor marcate în jocurile oficiale din totalul reuşitelor, 70,6% faţă de 67,6%, ambii fiind însă depăşiţi de Hagi, cu 74,3%.

Dumit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum o ora
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum o ora
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum 2 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 4 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Comisia de Etică a SNSPA nu-l găsește vinovat pe Marius Pieleanu, acuzat de hărțuire sexuală de fosta ministră a Justiției și alte foste studente: "Nu a identificat probe incontestabile"

Ziare.com acum o ora
Comisia de Etică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis, în unanimitate, să încheie procedurile referitoare la sociologul Marius Pieleanu, profesor în cadrul instituției și deținătorul casei de sondare Avangarde. Dec

Ilie Bolojan a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie a conducerii BNR, reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu. Întâlnirea, în contextul în care tabloul macroeconomic actual este dominat de riscuri şi incertitudini interne şi externe

News.ro acum 14 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a conducerii Băncii Naţionale a României (BNR), reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu şi Viceguvernatorul Cosmin Marinescu. Întâlnirea a avut lo

Ministrul Finanţelor, întrebat despre Fondul de rezervă: Nu există / Avem banii pentru alegeri şi, într-adevăr, avem o sumă pentru forţă majoră, dar chiar o sumă mică / Ce spune despre deficit

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă că Fondul de rezervă este mult mai mic decât în alţi ani, fiind cuprinse sume pentru alegeri şi ”o sumă mică” pentru forţa majoră. Ministrul afirmă că nu ne vom încadra în deficit de 7% ”dacă în fiecare zi

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-6°
mar.

-6°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°