Doi dintre deţinuţii cercetaţi disciplinar pentru implicarea în încăierarea produsă pe 5 septembrie la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi s-au automutilat, sâmbătă, bătându-şi câte un cui în frunte.
“Două persoane private de libertate, care execută pedeapsa cu închisoarea în regim de maximă siguranţă, şi-au introdus în mod voluntar câte un corp străin metalic, respectiv câte un cui, în zona frontală. Ambele persoane au recurs la acest gest ca urmare a declanşării procedurii disciplinare pentru implicarea în incidentul din data de 5 septembrie”, a anunţat purtătorul de cuvânt al penitenciarului, subcomisarul Raluca Dinişor.
Cei doi au fost duşi mai întâi la cabinetul medical al penitenciarului, apoi la camera de gardă din cadrul Penitenciarului Spital Colibaşi, medicii constatând că starea lor de sănătate este în parametri normali. Deţinuţii urmează să fie transferaţi la secţia de chirurgie a Penitenciarului Spital Bucureşti Rahova, unde vor rămâne sub supraveghere medicală. “În cursul zilei, conducerea penitenciarului a purtat discuţii cu persoanele private de libertate, pentru a le prezenta procedura disciplinară şi consecinţele medicale ale gestului lor. Menţionăm că persoanele în cauză au fost consiliate psihologic periodic şi au fost incluse în programe specifice”, a precizat subcomisarul Raluca Dinişor.
Conform aceleiaşi surse, cei doi deţinuţi au fost până acum sancţionaţi disciplinar de 16 şi respectiv 24 de ori, pentru autoagresiune, exercitare de acte de violenţă asupra altor persoane private de libertate, confecţionare sau deţinere de obiecte interzise şi atitudine necuviincioasă faţă de personalul penitenciarului. De asemenea, ei au recurs în mai multe situaţii la acte de autoagresiune, în scopul obţinerii unor avantaje din partea administraţiei penitenciare şi a altor instituţii.
În urma incidentului din 5 septembrie de