Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu ce se mândreşte Barroso

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 9 septembrie 2012 ·

Jose Manuel Barroso s-a declarat vinerea trecută bucuros şi mândru de rolul pe care Uniunea Europeană şi Comisia Europeană l-au avut făcând posibilă evitarea “schimbărilor nedemocratice” şi “reinstaurarea statului de drept“ în România. Ca român, cetăţean al unei ţări suverane, membră a Uniunii Europene, am fost profund surprins de neadevărurile formulate de preşedintele Comisiei Europene, care nu au nici o noimă şi nu pot fi acceptate. Iar faptul că ele fac parte din discursul rostit de Barroso la reuniunea de la Florenţa a Biroului grupului parlamentar al PPE este dovada fără echivoc a susţinerii unui politician şi a unui partid din România, înrudiţi ca apartenenţă la acelaşi grup doctrinar. Nădăjduiesc, asemeni multor milioane de români, că mai devreme sau mai târziu, vom afla concret cine şi cum a izbutit să-l intoxice pe Barroso cu inepţiile schimbărilor nedemocratice şi ameninţările statului de drept din România. Ele au ajuns la Bruxelles, Berlin sau Washington unde au fost preluate fără discenământ sau cu vădită şi voită ignorare a realităţii, fals trâmbiţată de goarnele băsiste partizane.

Din nefericire, sfidătoarea pentru români revenire a lui Traian Băsescu la Cotroceni se dovedeşte aceeaşi bătută a pasului pe loc. După ce le-a cerut ambasadorilor români să transmită aliaţilor României că instituţiile statului de drept au funcţionat corect şi şi-au făcut datoria în timpul suspendării sale din funcţie, preşedintele Traian Băsescu a ţinut să o facă şi personal. El a transmis o scrisoare liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici mulţumindu-le pentru sprijinul acordat. Chiar dacă Preşedinţia nu a precizat persoanele cărora le-a fost trimisă scrisoarea, putem recunoaşte în rândurile ei retorica preluată de declaraţiile lui Barroso, cu referiri la “sprijinul ferm acordat” instituţiilor statului român pe tot parcursul “crizei politice severe”

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 8 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 8 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°