Furtunuile şi vântul puternic au amânat finala feminină dintre Azarenka şi Serena Willims şi au întrerupt semifinala dintre Djokovic şi Ferrrer la ultimul turneu de Grand Slam al anului.
Finala feminină dintre Victoria Azarenka şi Serena Williams a fost astfel reprogramată pentru ziua de duminică, iar finala masculină urmează să se desfăşoare luni, în jurul orei 23, ora României. Desfăşurarea US Open a mai fost perturbată de ploaie în ultimii ani, finala masculină nu a putut avea loc în zilele stabilite iniţial la precedentele patru ediţii, iar finala feminină nu se va putea disputa în ziua prevăzută pentru a patra oară în cinci ediţii, din 2008 până acum.
În prima semifinală de la US Open, aurul olimpic de la Londra, britanicul Andy Murray a reuşit să îl învingă pe „călăul” lui Roger Federer, Tomas Berdych în 4 seturi, scor 5-7, 6-2, 6-1, 7-6 si are o nouă oportunitate de a câştiga primul său turneu de Grand Slam din carieră. Partida dintre David Ferrer şi Novak Djokovic din cea de-a doua semifinală a fost întreruptă în primul set, la scorul de 5-2 pentru spaniol care servea pentru set.
Furtunuile şi vântul puternic au amânat finala feminină dintre Azarenka şi Serena Willims şi au întrerupt semifinala dintre Djokovic şi Ferrrer la ultimul turneu de Grand Slam al anului.
Finala feminină dintre Victoria Azarenka şi Serena Williams a fost astfel reprogramată pentru ziua de duminică, iar finala masculină urmează să se desfăşoare luni, în jurul orei 23, ora României. Desfăşurarea US Open a mai fost perturbată de ploaie în ultimii ani, finala masculină nu a putut avea loc în zilele stabilite iniţial la precedentele patru ediţii, iar finala feminină nu se va putea disputa în ziua prevăzută pentru a patra oară în cinci ediţii, din 2008 până acum.
În prima semifinală de la US Open, aurul olimpic de la Londra, britanicul Andy Murray a