Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5 trăsături ale angajatului perfect – Află ce şanse ai pe piaţa muncii

Publicat in Gorj Domino, luni 10 septembrie 2012 ·

Eşti pregătit pentru a ocupa postul pe care ţi-l doreşti? Află dacă ai calităţile necesare pentru a satisface nevoile angajatorului, indiferent de domeniul în care vrei să faci carieră.

Există anumite trăsături ale unui candidat pe care angajatorii le agreează, indiferent de postul pentru care aplică sau domeniul de activitate al firmei. Află dacă te încadrezi în tiparul respectiv şi dacă nu, încearcă să îţi dezvolţi aceste calităţi pentru a-ţi creşte şansele de a avea o carieră de succes. Astfel, data viitoare când te prezinţi la interviu, vei şti cum să te vinzi angajatorului pentru ca el să ştie că eşti omul potrivit, la locul potrivit.

1. Eşti serios

Punctualitatea este aspectul care îi dovedeşte inițial angajatorului că eşti un candidat serios, după care trebuie să consolidezi această primă impresie prin asumarea responsabilităţii pentru actele tale. Un angajat responsabil va respecta termenele şi nu va da vina pe pisică, vremea de afară sau colegul incompetent pentru faptul că nu şi-a dus la îndeplinire sarcinile. Un angajat serios îşi va duce la bun sfârşit sarcinile şi dacă se întâmplă să nu reuşească, nu va sta să se tocmească a cui e vina, ci îşi va recunoaşte greşeala şi va trece la a lua măsuri pentru remedierea rapidă a situaţiei.

2. Eşti competent

Pe lângă faptul că îţi faci datoria perfect, a dovedi că eşti un angajat competent înseamnă să arăţi că eşti la curent cu ultimele noutăţi din domeniul de activitate şi ai cunoştinţe despre tot ce înseamnă compania în care lucrezi, modul ei de organizare, cultura organizaţională, ţelurile acesteia şi companiile „inamice” sau concurenţa.

3. Impui respect

Faptul că ai potenţial trebuie să fie cunoscut şi recunoscut nu numai de către şeful direct, ci şi de către colegi, iar asta înseamnă să le câştigi încrederea şi respectul; în condiţiile în care toţi luptaţi pentru o even

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 20 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 56 minute
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum 2 ore
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°