City’us Târgu-Mureş a pierdut calificarea în Elite Round pentru un singur gol. În ultimul joc al grupei de la Chrudim, campioana României s-a impus cu 5-4, după un meci superb, poate cel mai bun făcut de jucătorii mureșeni în competiţiile internaţionale.
În urma acestui rezultat, 3 formaţii s-au aflat la egalitate de puncte, 6: Energia Lvov, Era Pack Chrudim şi City’us. Departajarea s-a făcut în urma meciurilor directe şi a diferenţei de golaveraj. Lvov, cu +2 şi Chrudim, cu 0, merg mai departe, iar City’us, cu -2 rămâne acasă. În caul în care târgumureşenii ar fi câştigat la 2 goluri diferenţă, calificarea era asigurată.
Din păcate, calificarea nu a fost barată de echipa adversă, dominată net de către jucătorii pregătiţi de Kacso Endre, ci de cei 2 arbitri. Pe numele lor: Antonis Konstantinides (Cipru) şi Veljko Boskovic (Muntenegru), care provin din campionate “puternice” ale Europei. Aceeaşi brigadă a fost delegată şi la primul joc al grupei, dintre Chrudim şi Lvov, unde, la 2-2, nu au acordat 2 lovituri de penalitate pentru echipa din Ucraina. Iar, ieri seară, şi-au făcut din nou datoria şi au pus umărul la calificarea gazdelor.
Iată cum a arătat clasamentul final al grupei:
1. Energia Lvov 3 2 0 1 14-8 6 pct
2. Era Pack Chrudim 3 2 0 1 11-7 6
3. City’us Târgu-Mureş 3 2 0 1 11-11 6
4. Leotar Trebinje 3 0 0 3 3-13 0