Am văzut, la televizor, că premierul cu cel mai scurt mandat din epoca Băsescu, Mihai Răzvan Ungureanu, a devenit președintele unui partid de buzunar, Forța Civică. Metoda nu e nouă, și alții au venit la partide gata făcute și le-au ridicat cât de cât, exemplul cel mai cunoscut fiind Gigi Becali, care-a cumpărat acum vreo câțiva ani PNG-ul, dar n-a fost niciodată în stare să-l ducă prea sus. Situația este însă un pic schimbată la MRU. Fostul șef de la MAE și de la SIE are culoar, prin partidul său de-acum, să ajungă să conducă dreapta românească. Care, cu un PDL contestat și cu un PNȚCD care de-abia acum își revine din luptele fratricide, dar și cu un PNL din ce în ce mai radicalizat și prea legat de stânga prin USL, încă își caută viitorul. Viitor care ar putea reprezenta salvarea acestei țări dintr-o criză fantastică în care se pregătește să intre prin măsurile de stânga, de tip populist, pe care guvernul lui Victor Ponta, disperat să câștige alegerile, le ia în cea mai pură tradiție pesedistă. Este vorba despre blocarea investițiilor în favoarea aruncării cu bani în diferitele categorii sociale defavorizate care se speră că, în schimbul unui leu în plus, vor da votul în decembrie pentru un guvern incapabil să oprească spirala scumpirilor care, din păcate pentru noi, este de-abia la început. Dar care să fie șansele acestei drepte într-o țară în care toate sondajele, făcute și contrafăcute de către toți cei interesați într-o tabără politică sau în alta arată că peste jumătate din populație suspină după Epoca de Aur? Când, și știți deja placa, erau locuri de muncă, erau case, era siguranță. Nimeni nu suflă o vorbă, printre nostalgici, despre libertate, democrație, iar neamestecul în treburile interne trâmbițat pe vremuri de cel mai iubit fiu al poporului este din nou invocat atât de colegii urmașului său ideologic, Ion Iliescu, cât și de, surpriză!, urmașii inventato