Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Io-s fecior din Medişa“, la prima ediţie

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 9 septembrie 2012 ·

Satul Medişa din comuna Viile Satu Mare a găzduit sâmbătă, de la ora 12.30, primul eveniment cultural din ultimele decenii. Oamenii locului, dar şi invitaţii lor, s-au simţit ca la vechile hore din duminicile tinereţii lor. Evenimentul, organizat de Centrul Cultural pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi de către familia Crasnai, cu ajutorul sponsorilor şi autorităţilor locale, va deveni unul tradiţional. În mijlocul sătenilor din Medişa s-a aflat şi prefectul Eugeniu Avram, oficialul simţindu-se ca acasă. Aflat la primul său mandat, primarul comunei Viile Satu Mare, Szucs Szabolcs, ne-a declarat că deşi până acum satul a fost uitat de lume, speră ca în viitor să se organizeze tot mai multe evenimente culturale, dar mai ales drumul care duce spre localitate să fie asfaltat. Pe scena amplasată în aer liber, în curtea Căminului Cultural din Medişa au concertat tânărul Vlad Crasnai, cel care a venit cu ideea organizării spectacolului, Marius Chiş, dar şi artiştii Lucia Pop Borlean, Nicolae Sabău şi nu în ultimul rând Petrică Mureşan, cel care a ridicat spectactorii în picioare şi i-a prins în horă. Atmosfera de la Medişa a fost ca pe vremurile în care bătrânii se adunau la hore sau şezători. După spectacolul folcloric care i-a mişcat pe toţi, a fost lansat şi filmul “Să-ţi strigi numele într-o fântână“, film realizat în satul Medişa, cu oamenii şi locurile acestei localităţi. În mijlocul sătenilor s-a aflat si preotul paroh din localitate, Vasile Manţa, respectiv musafiri de peste ocean.

Lorena Georgi

Citiţi şi ...:

Satul Medişa din comuna Viile Satu Mare a găzduit sâmbătă, de la ora 12.30, primul eveniment cultural din ultimele decenii. Oamenii locului, dar şi invitaţii lor, s-au simţit ca la vechile hore din duminicile tinereţii lor. Evenimentul, organizat de Centrul Cultural pentru Conservarea şi Promovarea Cultur

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 28 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 34 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Un bărbat din Iași a murit de RABIE, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz fatal din ultimii 13 ani, din România

Gandul acum 21 minute
Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Voinești, județul Iași, căsătorit și tată a trei copii, a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân în luna februarie a acestui an. Simptomele au început să se agraveze în luna iunie, când a fo

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°