La Sibex, şedinţa de vineri s-a încheiat cu un volum de 2.091 de contracte. Valoarea tranzacţiilor a fost de 22,5 milioane de lei. La numărul total de contracte se mai adaugă circa 315, rezultate în urma închiderilor de la scadenţa septembrie pe contractele valutare. Data de 7 septembrie a fost ultima zi de tranzacţionare pentru contractele futures EUR/USD_RON, EUR/CHF_RON, EUR/GBP_RON, EUR/JPY_RON, GBP/USD_RON, USD/CHF_RON, USD/JPY_RON pe termenul menţionat. Închiderea poziţiilor rămase deschise a fost efectuată de către Casa Română de Compensaţie în cursul zilei de sâmbătă.
În ceea ce priveşte cotaţiile de la Sibiu, acestea au evoluat pe plus, în condiţiile în care, pe pieţele financiare externe, s-a detectat o revenire a optimis-mului. În Europa, bursele au înregistrat cea mai mare creştere săptămânală din iunie încoace, după ce preşedintele BCE, Mario Draghi, a subliniat necesitatea unui program nelimitat de achiziţii de obligaţiuni, în vederea recâştigării controlului asupra ratelor de dobândă şi stăvilirii crizei datoriilor suverane. Şi acţiunile americane au crescut, indicele S&P 500 ajungând la cel mai înalt nivel din ultimii patru ani, pe fondul aşteptărilor de noi stimulente din partea FED, după ce numărul angajărilor a crescut mai puţin decât previziunile.
În acest context, derivatul pe indicele Dow Jones a fost cel mai tranzacţionat la Sibex, cu 1.015 contracte. Dintre acestea, 847 au fost încheiate pe scadenţa septembrie şi 168 pe decembrie, care devine treptat atractivă, pe fondul îngustării factorului timp rămas până la încheierea termenului scurt (septembrie). Cotaţia DEDJIA_RON septembrie a crescut cu 16 puncte, la 13.296 de puncte. Cotaţia DEDJIA_RON decembrie a închis la 13.226 puncte, în urcare cu 10 puncte.
Pe locul secund s-a situat derivatul pe perechea euro/dolar. În ultima şedinţă s-au remarcat 408 contracte realizate pe