Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Naşa" Merkel acuzată în Germania că a impus un regim autocratic

Publicat in Adevarul, duminică 9 septembrie 2012 ·

O nouă carte, "Naşa", scrisă de un membru al Uniunii Creştin Democrate (CDU) germane susţine că Angela Merkel s-a transformat în echivalentul feminin al liderului mafiot Don Corleone din The Godfather (Naşul), devenind obsedată de putere, relatează The Independent, în ediţia online.

"Naşa: Cum reconstruieşte Angela Merkel Germania", este cartea scrisă de Gertrud Höhler, în vârstă de 71 de ani, o veterană a creştin-democraţilor germani care i-a fost consilier fostului cancelar Helmut Kohl.

Aceasta o acuză pe Merkel că ruinează euro, că este obsedată de putere şi că instaurează un regim autocrat la limita totalitarismului.Höhler susţine că, dat fiind că Merkel a crescut în Germania de Est comunistă, ea nu înţelege cu adevărat democraţia şi este convinsă că cel mai important lucru este să rămână la putere.

Potrivit autoarei, Merkel şi-a redus la tăcere toţi criticii şi s-a dispensat de adversarii politici înlăturându-i fără milă şi înjunghiindu-i în spate.

"Această femeie", a afirmat Höhler la o conferinţă de presă susţinută la lansarea cărţii sale săptămâna trecută, "a instalat deja un regim autocratic".

Höhler susţine că obsesia lui Merkel pentru putere a determinat-o pe aceasta să ignore convingerile politice şi principiile pentru a-şi garanta propria supravieţuire politică.

Ea afirmă că, în calitate de fiică a unui pastor protestant din Germania de Est, Merkel a învăţat rapid că cel mai bine este să nu devină un disident şi să nu lupte pentru un principiu care i-ar fi putut prejudicia cariera.

Höhler susţine că deşi Merkel se vede ca o "Regină a Europei", în realitatea ea ruinează euro. "Nimeni nu o poate acuza pe maestra economisirii că este risipitoare", scrie ea. "Dar economisirile forţate reprezintă o încălcare a principiilor economiei de piaţă. Creşterea economică necesită venit şi consumatori", insistă ea.

Cartea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 33 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Trump amenință Japonia și Coreea de Sud cu tarife de 25% începând cu 1 august

Mediafax acum 28 minute
Președintele Donald Trump a trimis luni scrisori șefilor de stat din Japonia și Coreea de Sud, anunțându-i că ambele țări vor fi supuse unui tarif vamal de 25% începând cu 1 august. Trump a publicat scrisorile pe Truth Social, oferind astfel țărilor

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 2 ore
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 58 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°