Un şofer, care a ajuns cu maşina în şanţ din propria vină, a refuzat să se lase testat de către poliţişti. Evenimentul rutier s-a produs vineri, în jurul orelor 13.30, pe DJ 204E, în oraşul Mărăşeşti.
La volanul autoturismului marca Dacia 1310, care a pătruns pe contrasens, după care a părăsit partea carosabilă, se afla Costică D., de 66 de ani. Maşina acestuia a fost avariată. La faţa locului au sosit poliţiştii dar şoferul a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest cât şi recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Oamenii legii vor continua cercetările în cadrul unui dosar penal pe numele acestuia.
Sâmbătă, în jurul orei 00.26, un italian a ajuns cu maşina într-un podeţ de pe marginea drumului european, la Garoafa. Este vorba despre Antonio G., de 50 de ani, care conducea autoturimsul marca Rover. Din cauza oboselii, acesta a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un podeţ din beton. În urma impactului, şoferul şi un pasager, Aurora Violeta I., de 37 de ani, din Tecuci, judeţul Galaţi, au fost răniţi uşor. Poliţiştii vor continua cercetările în cadrul unui dosar penal.
Un şofer, care a ajuns cu maşina în şanţ din propria vină, a refuzat să se lase testat de către poliţişti. Evenimentul rutier s-a produs vineri, în jurul orelor 13.30, pe DJ 204E, în oraşul Mărăşeşti.
La volanul autoturismului marca Dacia 1310, care a pătruns pe contrasens, după care a părăsit partea carosabilă, se afla Costică D., de 66 de ani. Maşina acestuia a fost avariată. La faţa locului au sosit poliţiştii dar şoferul a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest cât şi recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Oamenii legii vor continua cercetările în cadrul unui dosar penal pe numele acestuia.
Sâmbătă, în jurul orei 00.26, un italian a ajuns cu maşina într-un podeţ d