Pretutindeni în Europa, în afară de cetatea Bundesbank din Frankfurt şi de başta apărătorilor disciplinei monetare, Mario Draghi pare acum să fie ultima speranţă a monedei unice.
Pe 6 septembrie, preşedintele Băncii Centrale Europene a anunţat că instituţia sa este pregătită să cumpere din datoriile ţărilor la ananghie, fără limite, dar cu condiţia ca aceste ţări să ceară ajutorul fondului european de urgenţă. Ceea ce înseamnă că ţări precum Spania şi Italia vor putea să se refinanţeze fără să plătească dobînzi exorbitante, dar că vor trebui să accepte o asanare a finanţelor lor.
Acum 10 luni, cînd şi-a preluat funcţia, Mario Draghi a fost reprezentat de Bild purtînd o cască prusiană cu ţepuşă, pentru a-l felicita privind angajamentul său faţă de stabilitatea monetară atît de îndrăgită de către nemţi. Astăzi, italianul îl înfruntă făţiş pe patronul băncii centrale germane, Jens Weidmann, care consideră achiziţionarea de datorii ca fiind un "drog". Poziţia sa, de echilibrist între apărare a disciplinei şi acceptare a unei anumite flexibilităţi în regulile BCE, îi conferă acum un rol central în criza din zona euro.
Puţin cîte puţin, gestionarea zonei euro îşi schimbă natura. Pe vremea atotputernicului duo Angela Merkel – Nicolas Sarkozy, Consiliul European negocia şi lua decizii, iar BCE, condusă de francezul Jean-Claude Trichet, urma calea exprimîndu-şi voalat dezacordurile. Astăzi, cancelarul este înconjurat de François Hollande, Mario Monti şi Mariano Rajoy, care au fiecare interese divergente de cele ale Germaniei, iar după doi ani de decizii ineficiente Consiliul nu mai poate convinge pe nimeni că deţine cheia ieşirii din criză. Fiindcă pieţele cer "big bazooka" pe care numai BCE îl poate încărca, Mario Draghi a devenit noul deus ex machina.
Acest lucru înseamnă că finanţa şi tehnocraţia au preluat definitiv în Europa puterea din mîinile p
