Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Vezi aici cum arată cel mai modern sediu al Arhivelor Naţionale

Publicat in Adevarul, duminică 9 septembrie 2012 ·

După ani buni de aşteptări, Arhivele Naţionale-Serviciul Judeţean Bihor are casă nouă şi modernă, cea mai modernă din România. Documente de o importanţă majoră pentru judeţul Bihor au fost păstrate ani la rând în podurile Cetăţiii din Oradea, în condiţii imporpropii. Acum, toate acestea devin o amintire.

Sediul inaugurat la Oradea este cel mai performat din ţară, din punct de vedere al condiţiilor de depozitare. Demersurile pentru un nou sediu a arhivisticii bihorene au început înainte de anul 2000, atunci când s-a turnat fundaţia. A urmat apoi o lungă perioadă de stagnare, lucrările urmând să se reia în anul 2006. Finanţarea a fost asigurată de către Ministerul de Interne, valoarea lor ridicându-se la 12 milioane de lei.

Dă click penttru a vedea mai multe imagini!

„În anul 2005 am realizat că se impune un sediu nou pentru Arhive. Am plecat de la considerentul că identitatea şi istoria noastră naţională trebuie păstrate în bune condiţii. În plus, o parte din documente riscau să fie mutate la Alba Iulia sau Vâlcea, înstrăinând istoria şi punând pe drumuri mii de solicitanţi sau specialişti. Este singura construcţie din România care îndeplineşte condiţiile de arhivare", a declarat chestorul Liviu Popa, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor. Noua construcţie este proiectată cu un demisol, parter şi trei etaje unde vor funcţiona două săli de studii, birouri, depozite, dependinţe, dar şi un adăpost antiaerian. Spaţiul de depozitare a documentelor a fost mărit cu peste 1.000 de metri liniari peste cât „măsoară" actualmente fondul din Bihor. Suprafaţa construită este de 3.800 mp. De asemenea, condiţiile microclimatice corespund reglementărilor în domeniul păstrării documentelor arhivistice, la temperaturi de 18-24 grade C, respectiv o umiditate de 50-60%. „Adăpostul are pereţi groşi de 30-40 cm şi este prevăzut, în caz de explozie a unei bo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 42 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 59 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 44 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 58 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°