Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Continuitate la PSD

Publicat in Curierul de Valcea, luni 10 septembrie 2012 ·

• cei trei parlamentari ai PSD au fost reconfirmaţi pentru a candida la alegerile din 9 decembrie

În data de 4 februarie 2011, atunci când a fost parafat protocolul de funcţionare a Uniunii Naţional Libe­rale, părţile semnatare au stabilit reguli de lucru pentru alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale. Am văzut, la alegerile locale din acest an, cum a funcţionat USL; ne vom referi, în articolul de faţă, la alegerile parla­mentare de peste trei luni.

Vlădoiu, Coca şi Bleotu au prima opţiune

Programate de către Guvern în data de 9 decembrie, parlamentarele pot însemna reconfirmarea scorului de peste 60 la sută al uniunii formată din Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conser­vator. În scopul atingerii acestui obiectiv, părţile componente ale USL au decis, încă din 4 decembrie 2001, că vor participa în alegerile parla­mentare cu candidaţi comuni. Candi­daturile vor fi prezentate în numele USL şi vor folosi semnul electoral al acesteia, în condiţiile legii electorale. Fiecare partener – PSD şi ACD (PNL+PC) îşi va desemna un număr egal de candidaţi la nivel naţional. În cazul în care vor fi desemnaţi pentru o nouă candidatură prin procedurile interne ale fiecărui partid membru al USL, parlamentarii în funcţie vor avea prima opţiune pentru candidaturi în colegiul electoral în care au fost aleşi în precedentele alegeri. În aceste condiţii, având în vedere şi şedinţa de zilele trecute de la PSD Vâlcea, deputaţii Aurel Vlădoiu şi Vasile Bleotu, precum şi senatorul Laurenţiu Coca au fost reconfirmaţi ca şi candidaţi pentru 9 decembrie.

Râmnicul şi Bălceştiul sunt necunoscutele

În judeţul nostru, USL mai deţine un mandat de deputat – Cristian Buican în zona Brezoi – şi unul de senator, lăsat liber în urma alegerii lui Emilian Frâncu în postul de primar al Râmnicului. Astfel, colegiile pentru car

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°