Vă vine să credeţi sau nu, Liviu Guţă s-a săturat de manele. După ce acest stil muzical nu prea se mai vinde, solistul a ajuns la concluzia că mai bine se apucă de rock şi R&B. El se află pe ultima sută de metri în pregătirea unui album pe care se vor regăsi aceste stiluri muzicale. Vă vine să credeţi sau nu, Liviu Guţă s-a săturat de manele. După ce acest stil muzical nu prea se mai vinde, solistul a ajuns la concluzia că mai bine se apucă de rock şi R&B. El se află pe ultima sută de metri în pregătirea unui album pe care se vor regăsi aceste stiluri muzicale.
Nici maneaua nu mai e ce-a fost! Dacă până acum maneliştii învârteau banii cu lopata, de când cu criza, unii dintre ei sunt nevoiţi să se adapteze din mers ca să nu ajungă la sapă de lemn. "Nu mai ies atât de mulţi bani din manele, ca pe vremuri", spune, supărat, Liviu Guţă. De aceea, solistul s-a decis să schimbe macazul şi să-şi încerce norocul cu alte stiluri muzicale.
De curând el a lansat pe Youtube balada rock "Just belive", care a adunat aproape 200.000 de vizualizări. Cei mai mulţi l-au sfătuit să se lase de manele şi să se apuce de rock. Iar lucrul acesta se va putea concretiza cât de curând. "Mă pregătesc să lansez un album nou, care nu e de manele. Voi aborda alte stiluri muzicale, de la rock, la R&B. Acum am finalizate patru piese, şi mai lucrez şi la altele. Le voi aduna pe un album pe care intenţionez să-l lansez pe piaţă, dar nu sub numele de Liviu Guţă. Numele de scenă îl voi alege mai încolo, încă nu m-am gândit la el", a declarat Liviu în exclusivitate pentru Libertatea. De altfel, Liviu s-a apucat de cântat manele la 17 ani, până atunci el abordând cu totul alte genuri( jazz, pop şi rock):
Pentru noul său album non-manelistic, Liviu îşi doreşte să realizeze şi câteva duete. "Mi-ar fi plăcut unul cu Cristi Minculescu, dar nu cred că mă va lau în serios".