CNS "Cartel Alfa" i-a trimis premierului Victor Ponta o scrisoare deschisă prin care îi cere ca următoarea serie de privatizări (Oltchim, CFR marfă, Tarom etc.) să nu se facă prin vânzare imediată, ci în etape, cu aport de capital până la 49% şi cu cedarea administrării pe 5 ani, într-o primă fază.
Cartel “Alfa” spune că trebuie schimbat rapid procesul de privatizare, pentru a reduce riscul achiziţionării acestor societăţi în scopul eliminării concurenţei: "Guvernul să se asigure că acele companii privatizate îşi vor continua activitatea pe termen lung, evitându-se situaţiile în care cei care cumpără acţionează preponderant în scopul recuperării investiţiei şi în direcţia închiderii activităţii, pentru a elimina concurenţa din sectorul de piaţă deţinut de aceasta. Edificator este cazul de la Tepro Iaşi, dar şi recenta evoluţie a situaţiei la Combinatul Siderurgic Galaţi, precum şi cazurile recent apărute la companiile deţinute de Mechel şi, în particular, Uzina de la Câmpia Turzii”, se spune în scrisoarea deschisă adresată lui Victor Ponta.
De asemenea, privatizările trebuie să permită “realizarea fluxului de producţie, şi nu vânzarea pe bucăţele, care pune în pericol activitatea, dând exemplu vânzarea Oltchim separat de Arpechim, lipsa majorării de capital şi vânzarea creanţelor tot separat”.
"Situaţia este similară şi în cazul acţiunii de privatizare a CFR Marfă şi a Companiei Tarom",
Sindicaliştii subliniază că înteleg necesitatea privatizărilor ca formă de creştere a eficienţei în gestionare, dar atrag atenţia că privatizarea în criză implică o mai mare responsabilitate pe care factorul decizional trebuie să şi-o asume.