Adiean Videanu, preşedintele interimar al PDL Bucureşti a făcut astăzi publice datele partidului privitoare la referendumul din 29 iulie şi a declarat că suspiciunea de fraudă este între 1.168.901 voturi si 2.650.810 de voturi, a declarat acesta într-o conferinţă de presă.
"La referendum, ceea ce a făcut diferenţa o reprezintă, în principiu, un număr de 2.243 secţii de vot în care s-a furat la greu. Din punctul de vedere al PDL, care a lucrat numai pe baza datelor oficiale care sunt pe siteul BEC, nivelul fraudei, sau mai bine zis a suspiciunii din frauda, pentru că frauda ar trebui confirmată de organele abilitate ale statului, la referenumul din 29 iulie, este între 1.168.901 voturi şi 2.650.810", a declarat luni Videanu, citat de mass-media.
Videanu a mai precizat că numărul localităţilor cu prezenţa de peste 100%, fenomen ce ridică suspiciuni, este undeva la 315 secţii de vot.
F. A. Adiean Videanu, preşedintele interimar al PDL Bucureşti a făcut astăzi publice datele partidului privitoare la referendumul din 29 iulie şi a declarat că suspiciunea de fraudă este între 1.168.901 voturi si 2.650.810 de voturi, a declarat acesta într-o conferinţă de presă.

F. A.