Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noii directori de la deconcentrate sunt vechii directori: La vremuri noi, tot ei

Publicat in 7Est, luni 10 septembrie 2012 ·

Schimbarile de regim politic atrag dupa sine, in mod inevitabil, schimbari de sefi in majoritatea institutiilor statului. Oficial, se invoca faptul ca politica guvernamentala nu poate fi aplicata cu succes decat de simpatizanti ai partidelor aflate la putere, iar aducerea acestora in posturi de conducere este fireasca. Acest fapt a dus la aparitia unor ”directori de serviciu”, a unor persoane care au fost numite de mai multe ori in acelasi post.

Gavrila la ISJ Una dintre cele mai vizibile pozitii este cea de inspector scolar general. Se poate spune, aproape cu certitudine, ca in cazul in care PNL ajunge la putere si Camelia Gavrila ajunge sefa la Inspectoratul Scolar. Profesoara cu experienta, Gavrila a ocupat de mai multe ori functia de sef al ISJ Iasi. Ea a condus invatamantul preuniversitar in perioada 1997 - 2001, dar si intre anii 2005 - 2009. In vara acestui an, Camelia Gavrila a fost numita din nou inspector general. In plan politic, Gavrila a fost de mai multe ori consilier municipal PNL, a candidat pentru un post de deputat, iar in 2008 a fost viceprimar al orasului pentru cateva luni.

Rocada la DSVSA Saptamana trecuta a fost operata o schimbare si la conducerea Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA). Mircea Susnea, sustinut de PDL, a fost inlocuit cu Gabriel Ciobanu (PSD). Interesant este ca Susnea a ajuns director dupa ce puterea politica decisese sa-l inlocuiasca din functie tocmai pe Gabriel Ciobanu, care era director in 2009. ”Ce sa spun, schimbarea mea era de asteptat, pentru ca s-a schimbat puterea. Au ales bine, pentru ca doctorul Ciobanu este din interior, cunoaste institutia, a mai fost director”, explica directorul destituit, Mircea Susnea. De altfel, la DSVSA era greu sa fie numit un sef care sa nu mai fi fost macar director adjunct, pentru ca schimbarile din ultimii ani au facut ca aproape toti me

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Mediafax acum 30 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Un oficial rus a murit în timpul unei întâlniri la Ministerul Transporturilor, după ce ministrul de resort a fost demis de Putin și s-a sinucis

HotNews acum 40 minute
Șeful adjunct al Departamentului de Administrare a Proprietăților din cadrul lui Rosavtodor, Andrei Korneiciuk, a murit în clădirea Ministerului Transporturilor din Rusia, pe strada Staraya Basmannaya din Moscova, relatează Meduza, citând informații

Incendiu agresiv izbucnit la un depozit de detergenți din incinta fostei fabrici Fortus, în Iași

Mediafax acum 13 minute
Echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de detergenți situat în incinta fostei fabrici Fortus, pe Șoseaua Nicolina, municipiul Iași. Pompierii transmit că incendiul afect

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Percheziţii la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea într-un dosar de corupţie / Sunt vizaţi medicii de la Neuropsihiatrie Infantilă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Procurorii şi ofiţerii anticorupţie din Vâlcea efectuează luni percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea în cadrul unui dosar de corupţie, transmite Agerpres. Urmărește cele mai

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°