În vreme ce statul român cheltuieşte bani aiurea (sau „cu dedicaţie"), pe străzile oraşelor se perindă zilnic oameni care ar putea schimba destinul acestei ţări.
Mulţi dintre ei sunt tineri, iar motivul pentru care încă se mai află în România nu are neapărat legătură cu patriotismul. Mai degrabă este vorba de tatonări profesionale sau de chestiuni de ordin familial.
Săptămâna trecută am citit o ştire despre un doctorand în vârstă de 25 de ani, care a avut ideea de a transparentiza locurile de muncă din sectorul public. Cu o investiţie de 500 de euro, a realizat o primă variantă de site pentru afişarea locurilor de muncă disponibile la stat. De remarcat că, până în prezent, nicio instituţie publică nu a fost în stare să centralizeze toate locurile de muncă din acest sector.
Deşi foarte rar se întâmplă să auzi că s-a aplicat o sancţiune pentru modul în care s-a organizat un concurs la stat, nimeni nu crede în corectitudinea acestora. Aparent paradoxal, nici măcar cei care se înscriu la concurs. „Principiul PCR" (Pile, Cunoştinţe, Relaţii) este valabil mai ceva ca înainte de 1989 pentru a obţine un post modest remunerat, dar sigur şi susceptibil de venituri conexe, la sânul a ceea ce numim noi stat.
De ce să laşi să pătrundă în sistem vreo persoană capabilă, care să încurce treburile celorlalţi sau să pună întrebări agasante şi stânjenitoare? În sistem este nevoie de oameni obedienţi, lipsiţi de coloană vertebrală, dispuşi la orice, pentru mici beneficii. La noi nu s-a înţeles încă faptul că nu se poate ajunge la bunăstare generală prin cultivarea imposturii. Iar fără această bunăstare generală nici măcar bogaţii nu o vor duce bine între graniţele ţării unde şi-au făcut averile. N-am ieşit din zodia şmecheriei ieftine, stagnantă economic şi toxică social. Cu o investiţie minimă în educaţie am putea-o face, fără a mai livra „la export" creier