Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia trece la scormonitul arhivelor. Vrea reparaţii de război de la nemţi!

Publicat in Jurnalul, luni 10 septembrie 2012 ·

Grecia s-a dotat cu un grup de lucru care va lua la puricat arhivele in vederea calcularii sumei pe care ar trebui s-o pretinda Germaniei drept reparatii de razboi pentru crimele naziste.

Anuntul, cat se poate de serios, a fost facut luni de Ministerul grec de Finante.

Ministrul adjunct al Finantelor, Christos Staikouras, citat de Bloomberg, a subliniat zilele trecute ca este pentru prima data cand Grecia isi rezerva dreptul sa faca un astfel de calcul.

Cei patru membri ai acestui grup de lucru, aflat sub tutela Finantelor, vor trebui sa predea raportul pana la sfarsitul anului, a precizat ministerul intr-un comunicat.

"Reparatiile din partea Germaniei constituie o problema juridica complexa, care necesita sa fie analizata si rezolvata la nivel international, in conformitate cu normele dreptului international", a declarat Staikouras, in cadrul unei reuniuni a Parlamentului elen. "Acest proces nu a fost nici pana acum reglementat si ne rezervam dreptul de a-l duce pana la capat", a adaugat el.

Ocupatia nazista a inceput sa fie evocata de la inceputul crizei in Grecia. In timpul alegerilor parlamentare din mai si iunie, reprezentantii Partidului Independent au pledat pentru ca Germaniei sa-i fie pretinse despagubiri pentru distrugerile cauzate in timpul ultimului razboi mondial. Grecia a afirmat ca-si rezerva dreptul de a revendica reparatii din partea Germaniei, suma ridicandu-se la 7,5 miliarde de dolari.

In martie 2006, Curtea Constitutionala din Germania a decis ca statul nu ar mai trebui sa plateasca despagubiri individuale pentru crimele de razboi comise in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Potrivit unui acord din 1960, Germania a platit deja circa 60 milioane de euro victimelor regimului nazist in Grecia, declarase in 2010 purtatorul de cuvant al MAE german, Andreas Peschke.

Chestiunea repartatii

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns la un acord pentru formarea unei coaliții de guvernare

Wall-Street.ro acum 57 minute
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, în calitate de formaţiuni politice pro-europene, au convenit constituirea unei coaliţii, acest aspect fiind parte a unei rezoluţii comune. "Noi,

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT,referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spune SRI

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 2 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 4 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 2 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Tensiuni în Marea Baltică: Focuri de avertisment trase de o navă rusească asupra unui elicopter german

Ziare.com acum o ora
Un nou incident în Marea Baltică a stârnit îngrijorări cu privire la o posibilă escaladare a conflictului între Rusia și NATO. O navă de război rusească ar fi tras focuri de avertisment asupra unui elicopter german, care efectua patrulări de suprave

Elena Lasconi, conversație telefonică cu președinta din Georgia: „Nu voi lăsa România în ghearele lui Putin”

HotNews acum 4 ore
Vladimir Putin nu trebuie lăsat să întoarcă România, Georgia sau Republica Moldova din drumul lor spre Occident, a transmis Elena Lasconi, la finalul unei discuții avute cu președinta pro-europeană din Georgia, Salome Zurabişvili, potrivit unui comu

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok / Copiii sunt din localităţi diferite / Doi au fost operaţi

News.ro acum 8 ore
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. ”Trei ad

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Metalul Buzău – Dinamo 0-0: Remiză fără goluri, „Câinii" rămân fără victorie în Cupa României

Mediafax acum o ora
Metalul Buzău şi Dinamo au terminat la egalitate, scor 0-0, într-o partidă din etapa a doua a Cupei României, disputată miercuri pe stadionul din Buzău. Meciul a fost unul echilibrat, în care cele două apărări au excelat, fazele de poartă periculoas

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

5°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°