Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua Republică, atac DUR: MRU devine din ce în ce mai mult o dezamăgire

Publicat in Ora de Iasi, luni 10 septembrie 2012 ·

Reprezentanţii Partidului Noua Republică (PNR) îi acuză pe cei ai Forţei Civice că cer ieşirea partidului din negocierile din cadrul ARD, PNR apreciind că “MRU devine din ce în ce mai mult o dezamăgire pentru electoratul de dreapta, care aşteaptă cu adevărat o schimbare din temelii”.

Într-un articol publicat, luni, pe site-ul Noua Republică, această formaţiune precizează că duminică s-a mai consumat un episod din negocierile din cadrul Alianţei România Dreaptă (ARD), mai exact discuţiile din cadrul comisiei tehnice, la care reprezentanţii Partidului Forţa Civică (PFC) nu s-au prezentat.

“Iată faptele: în euforia simulacrului de alegeri de vineri, câţiva din mulţii vicepreşedinţi ai PFC, proaspeţi colegi ai unor traseişti din tot spectrul politic, şi-au luat prea în serios rolurile şi au pretins nici mai mult nici mai puţin decât ca Noua Republică să părăsească masa negocierilor din Alianţa România Dreaptă, întrucât «discuţia trebuie purtată numai între partide politice». Există două variante: fie MRU nu-şi controlează prea bine oamenii din conducerea partidului, fie gestul este făcut cu ştiinţa sa”, susţine Noua Republică.

Potrivit sursei citate, Ungureanu ştie că există o decizie a Tribunalului Bucureşti care dispune înregistrarea PNR în Registrul Partidelor, după cum există o intervenţie a unui contestatar care mută dosarul la Curtea de Apel pentru următoarele săptămâni. Noua republică mai arată că Ungureanu ştie că semnăturile pentru Noua Republică au fost strânse cinstit, la minus 10 grade, în timp de iarnă, din peste 21 de judeţe; că “statul român comite un abuz la adresa dreptului la asociere a 30.000 de cetăţeni (numărul de semnături din dosar), tergiversând eliberarea unor documente”; că Noua Republică e un partid născut, iar nu făcut sau contrafăcut.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Reprezentanţii Partidului Noua Republică (P

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 52 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 37 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 45 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°