Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delegaţie a Comisiei de la Veneţia s-a întâlnit cu judecătorii Curţii Constituţionale

Publicat in Romania Libera, luni 10 septembrie 2012 ·

Judecătorii Curţii Constituţionale s-au întâlnit, luni, cu o delegaţie a Comisiei de la Veneţia, temele discutate fiind în legătură cu privire la anumite modificări referitoare la verificarea OUG, hotărârilor Parlamentului sau avizul consultativ pe propunerea de suspendare din fucţie a preşedintelui, potrivit Mediafax

Luni, la sediul Curţii Constituţionale a României, a avut loc o întâlnire între Plenul instanţei constituţionale şi o delegaţie de experţi ai Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), condusă de Hanna Suchocka, vicepreşedinte, şi alcătuită din Sergio Bartole, Kaarlo Heikki Tuori, Schnutz Rudolf Dürr şi Thomas Markert.

"Discuţiile au avut ca obiect următoarele aspecte: modul în care Curtea Constituţională s-a pronunţat, în jurisprudenţa sa, cu privire la competenţa de legiferare a Guvernului în temeiul art. 115 din Constituţie, respectiv interpretarea şi aplicarea prevederilor alin. (6) al acestui articol care consacră interdicţia de reglementare, prin intermediul ordonanţelor de urgenţă, în domeniul legilor constituţionale, al regimului instituţiilor fundamentale ale statului, precum şi în domeniul drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale prevăzute de Constituţie; modificarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv abrogarea competenţei Curţii de a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea hotărârilor plenului Camerei deputaţilor, plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului; competenţa Curţii Constituţionale de a emite un aviz consultativ referitor la propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României: prezentare comparativă a situaţiilor din 2007 şi 2012", se arată într-un comunicat de presă de luni al Curţii.

La finalul întâlnirii, membrii delegaţiei de experţi ai Comisiei de la Veneţia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum o ora
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum o ora
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 4 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 2 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 5 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum o ora
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum o ora
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Suceava: Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru violenţă în familie/ Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul 112 pentru a-şi salva mama

News.ro acum 4 ore
Trei bărbaţi din judeţul Suceava au fost arestaţi preventiv pentru agresiune în familie. Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei, la fel şi unul dintre fraţi. Î

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

20°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°