Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Pompierul” care face şi curat după incendiu

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 10 septembrie 2012 ·

Un sistem de stingere a incendiilor a fost adus pe piaţa braşoveană, cu performanţe tehnologice care-i permit să reducă pagubele provocate de foc, fum, dar şi de apa folosită în cantităţi foarte mari la stingerea incendiilor.

Incendii stinse în numai câteva secunde şi cu cât mai puţine pagube materiale. Sunt performanţele pe care le ating cele mai moderne sisteme din domeniul instalaţiilor de protecţie împotriva incendiilor, expuse în cadrul unui laborator din Braşov. Datorită consumului redus de apă, înăbuşirea focului şi răcirea încăperii prin agenţi de stingere special creaţi conduc la reducerea considerabilă a pagubelor umane şi materiale. Este vorba de două instalaţii separate una de podea şi una ambientală. Cea de podea se aplică la suprafeţele tehnice, false, scări rulante, iar cea ambientală în toate spaţiile deschise, instalaţii ce au câteva caracteristici ce fac diferenţa faţă de celelalte deja existente pe piaţă. „Timp scurt de stingere, nu există pagube materiale datorită consumului mic de apă în stingerea incendiului. Acest sistem degajă agentul de stingere, iar prin orificiile din spate se aspiră iar resturile, fumul şi ce rezultă în urma incendiului”, a explicat Seleniu Săcelean, directorul general al companiei specializată în protecţia împotriva incendiilor.

Până la declanşare, există un minut de semnalizare şi avertizare pentru ca personalul, oamenii să părăsească aria, după care se declanşează sistemul. „După declanşarea sistemului, practic apa este evacuată în micro-particule ce acţionează la baza incendiului, stingându-l, înăbuşindu-l şi totodată nitrogenul, gaz din componenţa agentului de stingere, răceşte incinta”, a spus managerul.

Astfel de instalaţii sunt deja implementate în mai multe obiective din Spania, precum Metroul din Madrid, şi în reţeaua de transporturi metropolitane din Barcelona, în Aeroportul din Madrid

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 27 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 41 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 45 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 13 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°