Deputatul Silviu Prigoană a demisionat, luni, din Partidul Democrat Liberal (PDL). Acesta a anunţat că va activa ca independent.
Prigoană a depus luni la Biroul Permanent al Camerei o scrisoare prin care informează că, începând cu data de 10 septembrie, va activa ca independent, fără apartenenţă la un grup parlamentar.
Demisia lui Prigoană din grupul PDL va fi prezentată în plenul Camerei Deputaţilor. Silviu Prigoană a fost candidatul PDL, la alegerile locale, pentru funcţia de primar general al Capitalei.
La sfârşitul lunii august, Honorius Prigoană a demisionat din PDL şi s-a înscris în PNL, adeziunea fiind semnată de preşedintele interimar al PNL de la acea vreme, Daniel Chiţoiu.