Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avionul traficanţilor, plătit de Administraţia Prezidenţială. Vezi ce are de ascuns preşedintele

Publicat in Antena 3, luni 10 septembrie 2012 ·

Sinteza Zilei a revenit, în ediţia de luni seară, cu mărturii şi dezvăluiri care cutremură zidurile Palatului Cotroceni.

Realizatorul Mihai Gâdea a prezentat noi probe la dosarul ultrasecret al legăturilor dintre administraţia prezidenţială şi firme implicate în traficul de armament.

Conform dezvăluirilor făcute, sâmbătă, în cadrul emisiunii "Exces de Putere", administraţia prezidenţială a comandat în 2005, de la o companie privată, un zbor misterios către Arabia Saudită.

De altfel, nicio instituţie din România nu a recunoscut să fi folosit serviciile companiei private, iar zborul a fost înregistrat ca fiind contractat de Preşedinţie. Potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, compania ar fi fost implicată în traficul de armament.

Jurnaliştii Antenei 3 au trimis administraţiei prezidenţiale mai multe întrebări importante care fac referire la zborul misterios către Arabia Saudită, dar Traian Băsescu a dat un singur răspuns: " Nu am fost la Riad".

În urmă cu scurt timp, preşedintele Traian Băsescu a trimis răspunsurile cerute, după ce în cursul zilei s-a decis în Parlament constituirea unei comisii de anchetă.

Administraţia Prezidenţială a transmis un comunicat, postat pe site-ul instituţiei în urmă cu aproximativ o oră, care arată că dezvăluirile făcute la zborul misterios nu au fost nefondate.

"În data de 2 august 2005 Administraţia Prezidenţială a iniţiat procedurile de pregătire a unui zbor pentru următoarea zi, 3 august 2005, cu traseul Aeroportul Internaţional 'Aurel Vlaicu' Băneasa-Bucureşti - Aeroportul 'Mihail Kogălniceanu' din Constanţa - Aeroportul din Riad (Regatul Arabiei Saudite) - Aeroportul 'Mihail Kogălniceanu' din Constanţa - Aeroportul Internaţional 'Aurel Vlaicu' Băneasa-Bucureşti; menţionăm că vizita domnului preşedinte Traian Băsescu la Riad urma să fie prilejuită de par

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 2 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 6 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 8 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°