Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trupeţii în robă ai lui T.B.

Publicat in Vox Publica, luni 10 septembrie 2012 ·

Ce-a cogitat într-un interviu infatigabila doamnă Iulia Motoc de la Curtea Constituţională, care azi se întîlneşte cu unchii ei, reprezentanţii Comisiei de la Veneţia? Că după referendum Parlamentul ar fi trebuit dizolvat. A picat referendumul, să pice şi Parlamentul! s-a gîndit inestimabila doamnă Motoc.

Dar cu ajutorul cui a picat referendumul, distinsă doamnă? Nu cu votul domniei voastre alături de alte cinci contribuţii vişinii la întoarcerea lui T.B. la Cotroceni? Nepreţuitul dvs vot trebuia să mai ducă şi la dizolvarea Parlamentului ca să nu-l mai tulbure nimic pe T.B.? (Insist cu aceste formule de politeţe deoarece dna Motoc se consideră discriminată de sexişti mizerabili.) Dar prevede aşa ceva Constituţia pe care o interpretaţi după cum vrea clientul care v-a numit? Nu prevede! Şi-atunci de unde această idee pusă pe bigudiuri? De unde acest PS la cărticica patriei? Cumva din capul comanditarului?

Ieri, la televizor, dl Daniel Morar, şef la DNA, s-a trezit dîndu-şi cu părerea că la referendum, pe unde-au controlat trupeţii lui, s-ar fi fraudat pînă la 15% din voturi. Atîta e ordinul, dle Morar? Şi dacă tot era pus pe datul cu presupusul, dl Morar, care mai stă la conducerea DNA, deşi i-a expirat mandatul, a zis, nevinovat, că vor mai fi şi alţii puşi sub acuzare după Liviu Dragnea. Avea vreo probă dl Morar pentru o asemenea antepronunţare? N-avea, a recunoscut, dar domnul care stă în fruntea DNA prin mila dnei Kovesi şi de dragul lui T.B. a făcut apel la logică. Adică, oamenii dumnealui nu l-au dovedit pe Dragnea, dar dl Morar îi şi vede pe alţii puşi sub acuzare? Şi cu frauda la referendum cum rămîne? O apreciem din ochi, ca pe cartofi, în timp ce aleargă procurorii după fraudatori, să atîrne cît a zis Băsescu din garaj?

După asemenea declaraţii de soldaţi credincioşi ai lui T.B., dna Motoc şi dl Morar ar trebui să fie luaţi în colimator d

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fragmente de dronă rusească găsite în zona Plauru, judeţul Tulcea

Mediafax acum o ora
Specialişti din cadrul MApN şi SRI au cercetat marţi o zonă aflată la sud de localitatea Plauru, judeţul Tulcea, unde a fost semnalată existenţa unor fragmente de dronă. „Aria cercetată este situată în afara perimetrului locuit al comunei Plauru, ne

Adolescent de 14 ani, atacat de urs pe Transfăgărăşan. Fiara i-a sfâșiat copilului mâna stângă. S-a dat mesaj Ro-Alert pentru populație

Ziare.com acum o ora
Un adolescent de 14 ani a fost atacat, marţi, 24 septembrie, de un urs, într-o localitate din judeţul Argeş, pe Transfăgărăşan. Autoritățile au transmis mesaj Ro-Alert pentru populație. ”Sesizare de persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ

Arafat: Intrăm în faza de pregătire înainte de viitura care vine pe Dunăre. Comparativ cu ce s-a întâmplat la Galaţi, aici ştim că vine viitura / Autorităţile să pregătească populaţia dacă e nevoie de evacuare, să îşi ia actele, banii, medicamente

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat în MInisterul de Interne, şeful DSU Raed Arafat a declarat, marţi, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii şi Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) din judeţele traversate de fluviul Dunărea, având ca obiectiv

Actorul Liviu Crăciun a murit

HotNews acum 3 ore
Actorul Liviu Crăciun a murit, marți, la 89 de ani, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București printr-o postare pe Facebook. Actorul român a adunat roluri memorabile în palmaresul său, printre care amintim cele din piesele de teatru „

Avertizare de călătorie pentru Croația, din cauza creșterii nivelului Dunării. Pot fi impuse restricții de circulație, anunță MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Croaţia că, potrivit datelor transmise de Institutul Hidro-Meteorologic Naţional, este aşteptată creşterea nivelului Dunăr

După ciclonul Boris, România va fi lovită de furtuna Ashley. Temperaturile vor scădea drastic. Avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 6 ore
După ciclonul Boris, fenomenele meteo extreme continuă. Astfel, duminică, 29 septembrie, meteorologii se așteaptă ca furtuna „ Ashley” să traverseze Europa și să ajungă în România. . Sunt aşteptate rafale puternice de vânt de peste 100 - 120 km/h, d

Un pensionar din Giurgiu a CÂȘTIGAT la LOTO 2,38 de milioane de euro: „Joc de aproape 50 de ani”

Gandul acum o ora
În timp ce mulți pensionari sunt copleșiți de grija zilei de mâine, un vârstnic din Giurgiu a avut parte de o surpriză nesperată. După 50 de ani în care și-a încercat norocul la Loto, acesta a câștigat premiul Joker la categoria 1, în valoare de 2,3

Rușii, tot mai puțini. Putin vrea să interzică promovarea stilului de viaţă „fără copii” pentru a contracara situația „catastrofală”

Adevarul acum 26 minute
Pe fondul crizei demografice, amplificate de războiul din Ucraina, deputaţii ruşi încep marţi examinarea unui proiect de lege care interzice promovarea stilului de viaţă fără copii.

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan: Vom avea o dezbatere şi o rezoluţie despre Republica Moldova în prima sesiune plenară a Parlamentului European din luna octombrie

News.ro acum 43 minute
Deputatul european Siegfried Mureşan (PNL) anunţă că va exista o dezbatere şi o rezoluţie despre Republica Moldova în prima sesiune plenară a Parlamentului European din luna octombrie. El arată că Parlamentul European vrea să transmită autorităţilor

Nicolae Ciucă a răspuns la acuzațiile generalului (r) Eugen Bădălan despre lupta de la Nassiriya: „Există un jurnal care nu poate fi contestat”

Adevarul acum 26 minute
Nicolae Ciucă a afirmat că a luptat în Irak, în Nassiriya. Liderul PNL a spus că a existat o aprobare solicitată şefului Comandamentului operaţional întrunit, căruia îi era subordonat când se afla în teatrele de operaţii.

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mar.

18°/24°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

14°/25°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

25°
mar.

15°/26°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°