Cel mai nou dispozitiv al celor de la Apple, care ar trebui să fie lansat mâine, aduce schimbări importante pentru utilizatori, susţin surse importante din industria IT&C.
„Este de aşteptat ca noul iPhone să fie mai subţire, să aibă un ecran mai mare şi un conector dock mai mic, potrivit analiştilor", a relatat Reuters. Copia unei carcase de iPhone 5, care a apărut în urmă cu câteva săptămâni pe piaţă, confirmă aceste caracteristici.
Prin urmare, potrivit zvonurilor, chiar dacă Apple a ţinut până acum la dimensiunea de 3,5 inci a ecranului, cel al iPhone 5 va fi mai mare, având o dimensiune de 4 inci. În plus, mufa de conectare va fi mai mică, modificarea fiind făcută astfel încât iPhone 5 să fie mai subţire.
Conform iResq, iPhone 5 va avea doar 7,6 milimetri grosime, cu 1,7 milimetri mai puţin decât terminalul iPhone 4S. În plus, va rula tehnologia 4G LTE (Long Term Evolution) ce permite viteze de transfer de date de până la 100 Mbps. De asemenea, iPhone 5 va fi dotat cu sistem de operare iOS6, prezentat de oficialii Apple în luna iunie. Conform estimărilor specialiştilor, vânzările smartphone-ului iPhone 5 s-ar putea situa la 6-10 milioane de unităţi în prima săptămână.