Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medici înjurati de o mãmicã în stare de ebrietate

Publicat in Vremea Noua, marți 11 septembrie 2012 ·

NERVOASÃ RÃU… Un echipaj medical din cadrul Serviciului Judetean de Ambulantã Vaslui a fost înjurat ca la usa cortului de o tânãrã în stare de ebrietate. Femeia ceruse ajutorul medicilor pentru copilul sãu în vârstã de 2 ani, pe motiv cã acesta se simtea rãu, desi micutul nu avea nimic. Scandalul a continuat la spital, întrucât tânãra mãmicã s-a rãzgândit si nu mai voia ca bãiatul ei sã fie consultat.

Scene de-a dreptul hilare, ieri dimineatã, s-au derulat într-o ambulantã si, mai apoi, pe holurile Spitalului Judetean de Urgentã din Vaslui. Protagonistã, o tânãrã din Deleni de Jos, care chemase medicii sã-i ajute bãietelul si care, bãutã fiind, a fãcut un scandal monstru pânã la Vaslui. „În aceastã dimineatã, (ieri n.r.), am fost solicitati în localitatea Deleni de Jos, pentru un copil în vârstã de 2 ani, care avea convulsii, potrivit spuselor mamei sale. Am preluat copilul în stare bunã si pe mama acestuia, care era în stare avansatã de ebrietate. Femeia s-a comportat foarte urât. A fãcut scandal tot drumul pânã la spital, în Vaslui. A înjurat-o pe asistenta medicalã. Nu i-a convenit cã am pus-o pe targã si am prins-o cu curele ca sã nu cadã si nici cã nu i s-a permis sã-i dea lapte copilului în mers, deoarece exista riscul ca acesta sã se înece. A fãcut un adevãrat circ si la Pediatrie, unde nu a mai vrut ca bãietelul ei sã fie consultat asa cã, la un moment dat, infirmierele fugeau dupã ea prin curte! E un caz incredibil, mai ales cã vorbim despre o femeie tânãrã, mama unui copil care are nevoie de îngrijire, de afectiune si protectie”, a declarat dr. Dan Ungureanu, din cadrul Serviciului Judetean de Ambulantã Vaslui. Pânã la urmã, lucrurile s-au linistit, iar mama recalcitrantã a plecat acasã. Protectia Copilului Vaslui a început deja o anchetã în acest caz. Se pare cã femeia mai are copii luati de stat. „Copilul a rãmas internat în sectia Pediatrie cu

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 14 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 14 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 47 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 50 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°