Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei vrânceni, medaliaţi la Cupa României de karate SKDUN

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 11 septembrie 2012 ·

Trei medalii, una de aur (obţinută de Alexandru Palmă), una de argint (obţinută de Robert Giurgea) şi una de bronz (obţinută de Claudiu Zaharescu), acesta este bilanţul sportivilor vrânceni la ediţia din acest an a Cupei României la karate SKDUN pentru copii, cadeţi şi juniori, competiţie desfăşurată în Sala Sporturilor din Voluntari. Cei 600 de sportivi din ţară şi-au disputat medaliile, dar şi locurile pentru Campionatul Mondial din luna octombrie, care este programat în Italia. „Au fost rezultate deosebite pentru cei trei sportivi, care au fost obţinute în urma unui program de antrenament bine pus la punct şi în urma căruia s-au văzut şi rezultatele pe care le aşteptam. Fără excepţie, sunt sportivi foarte buni, care promit mult în viitor. Merită felicitaţi atât ei, cât şi părinţii lor care îi susţin şi sunt alături de ei. Pentru sportivii clubului va urma o binemeritată perioadă de vacanţă, apoi vom pregăti cum se cuvine perioada competiţională din toamna acestui an“, ne-a declarat sensei Aurel Giurgea, antrenorul sportivilor. La kumite tineret, Alexandru Palmă a cucerit medalia de aur la categoria +75 kilograme, Robert Giurgea a obţinut argintul la kumite seniori, categoria -77 kilograme, iar Claudiu Zaharescu a urcat pe treapta a treia a podiumului, la kumite seniori, categoria -65 kilograme. Cei trei sportivi sunt legitimaţi la clubul Ştiinţa Bacău.

Şapte vrânceni merg la „Mondiale“ şi Cupa Mondială

Întrecerea de la Voluntari a constituit şi un criteriu de calificare la Campionatul Mondial de la Bollate (Italia) şi Cupa Mondială Kohai, întrecere programată în perioada 13-14 octombrie. Astfel, Răzvan David (kata cadeţi), Alexandra Rogojinaru (cadeţi, categ. +45kg, kumite), Andrei Burduşa (cadeţi, categ. -58kg) şi Mădălin Enache (categ. -65kg) au obţinut dreptul de a concura la Campionatul Mondial, iar Maria Coroiu (kata, categ. 12-13 ani

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum o ora
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum o ora
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 3 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 5 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum 46 minute
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 11 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 10 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Administrația Trump oferă 1.000 de dolari migranților care pleacă voluntar din SUA

Adevarul acum 4 ore
Administrația Trump lansează un program prin care migranții aflați ilegal în Statele Unite pot primi un stimulent financiar de 1.000 de dolari, plus sprijin pentru transport, dacă aleg să se întoarcă voluntar în țara de origine. Această măsură ar fi

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 4 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°