Suntem mulţi şi muţi, dar proşti nu suntem. Acei câţiva care ne conduc ar decora pereţii, ca vopseaua, dacă, măcar, am începe să ne silabisim drepturile, aşa cum trebuie.
Am fost la vot, ca să îl demitem pe Traian Băsescu, şi ni s-a spus că dăm o lovitură de stat. Ne-au spus-o unul şi altul, din preajma “suspendatului”. Ne-au spus-o CSM, DNA, ÎCCJ, CCR. Până şi trădătorii din Parlament. Şi alţii şi unii, de la Bruxelles, care nu dau o ceapă degerată pe noi. Începând de vreo lună, nici eu nu mai dau macar 2 bani pe ei. Mai ales că încep să ma lamuresc din ce în ce mai mult care este şi hramul “europenilor”.
Marea familie democratică europeană nu este altceva decât un mare “fâs”, praf în ochi, aruncat noilor intraţi. Ştiam, de la început, că, macar o perioadă scurtă, trebuie să fim o piaţă de desfacere pentru produsele statelor cu “ştate vechi în UE”, dar nimeni nu îşi închipuia ca România să devină groapa de gunoi a celor mai nocive produse care nu mai respectau condiţiile sanitare ale zonei euro. Ştiam că cetăţenii români nu vor fi acceptaţi imediat la munc bine plătită, dar nu ne aşteptam ca, după atâta timp, să ni se pună interdicţii în anumite state. Ştiam că preţurile trebuie “aliniate”, dar nu ne aşteptam să avem preţuri ca în Germania, cu salarii ca în Botswana. Ştiam că trebuie să renunţăm la multe “atribute de suveranitate”, dar nu credea nimeni că trebuie să renunţăm la dreptul de a ne alege/ demite, prin vot liber, conducătorii.
Aştept cu nerăbdare ziua de miercuri să văd dacă, până la urmă, Curtea Constituţională din Germania este subordonată politicii acestei “Führerin Merkel”, la fel ca în cazul României. Totuşi, în judecătorii constituţionali germani, încă mai am încredere. Dar nimic nu mai este sigur, de vreme ce Merkel şi Putin se comportă asemenea conducătorilor imperiilor german şi rusesc, care au distrus sistematic orice încerca
