Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căţeluşa salvată de senatorul Marius Marinescu, invidiată de toţi vecinii. Stă în Primăverii, se joacă cu Gogoşica şi este "fina" Mirabelei Dauer

Publicat in Cancan, luni 10 septembrie 2012 ·

În carnetul de sănătate al Lujericăi se află o poza cu stăpânii ei, Marius şi Liliana Marinescu, precum şi o fotografie cu "naşa" Mirabela Dauer Lujerica arată acum mai bine, s-a îngrăşat cu 3,5 kilograme în doar două săptămâni"Este fina mea. Am văzut cazul ei şi m-a impresionat. Mă bucur că există oameni cu suflet ca ei. O să am grijă să mă duc pe acolo. Am şi eu trei câini că altfel stătea şi pe la naşă", ne-a declarat ieri Mirabela Dauer.

"Căţeluşa se numeşte acum Lujerica Mirabela Marinescu. Mirabela Dauer mi-a spus că vrea să fie naşa acestui sufleţel, ca atunci când suntem plecaţi în străinătate să o ocrotescă. A semnat în carnetul de sănătate al Lujericăi. Căţeluşa s-a acomodat foarte bine şi a luat în greutate 3,5 kilograme. Din păcate din punct de vedere emoţional avem ceva probleme. Ori de câte ori trece o maşină mai mare pe stradă, bănuiesc că îi aminteşte de garniturile de tren, fuge, se ascunde şi plânge. Încercăm să o scoatem din starea acesta, o luăm în braţe şi ne jucăm cu ea. Se înţelege bine cu ceilalţi 14 câini comunitari pe care îi avem în familie, dar partenerul ei de joacă este o pisicuţă, Gogoşica, care are şi ea o poveste foarte frumoasă. Am găsit-o în urmă cu doi ani şi jumătate la nişte oameni ai străzii care o foloseau la cerşit. Era atât de slabă încât după ce am adus-o acasă a mâncat până s-a făcut cât o minge, iar soţia i-a pus numele de Gogoşica", ne-a spus senatorul Marius Marinescu. Povestea căţeluşei Lujerica a ajuns şi peste hotare, Fini Regenbogen o iubitoare de animale din Israel vrând cu orice preţ să o adopte. Chiar dacă a aflat că Lujerica rămâne la familia Marinescu, ea a venit în România să o vadă pe căţeluşă. Marius Marinescu vrea să amplaseze în Capitală un monument dedicat curajului de care dau dovadă câinii. "Este foarte interesant faptul că în istorie cunoaştem mii de poveşti cu câini care au salvat viaţa oame

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 2 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 4 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Vremea

București
acum

27°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°