În anii care s-au scurs de la începerea crizei financiare băncile centrale au dus dobânzile atât de jos, încât singurul lucru care le-a mai rămas de făcut în relaxarea politicii monetare este tipărirea de bani, fie că se cheamă relaxare cantitativă în SUA şi Marea Britanie, fie că poartă numele de Tranzacţii Monetare Directe în zona euro.În iulie, Banca Centrală Europeană a tăiat dobânda cheie la 0,75% de la 1% şi, probabil cel mai important, a redus la 0% bonficaţia pentru băncile care îşi ţin depozitele la BCE. Bilanţurile BCE au crescut de la 1.300 de miliarde de euro înainte de criză la peste 3.000 de miliarde de euro în prezent. În SUA, Federal Reserve are de multă vreme dobânzile la 0-0,25%. Apoi, Fed a pompat în sistem, prin diferite programe de quantitative easing aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, din care aproximativ 500 de miliarde au ajuns să umble în economie, restul de bani fiind ţinuţi de către băncile comerciale ca rezerve în exces la banca centrală.
Procesul este relativ simplu: guvernul federal are o datorie în creştere pe care trebuie să o finanţeze, doar în anul fiscal 2011 deficitul a fost de 1.300 de miliarde de dolari sau 8,6% din PIB, aşa că emite obligaţiuni sau ceritifcate de trezorerie. Băncile comerciale înrtegistrate ca dealeri primari cumpără această datorie în schimbul unui randament (sau dobânda pe care guvernul trebuie să o plătească). Fed cumpără apoi aceste obligaţiuni de la dealerii primari. Rezultatul: activele deţinute de Fed (în acest caz datoria SUA) cresc, pe partea cealaltă pasivele cresc, adică emisiunea de monedă, băncile fac bani din dobânda plătită de stat, în timp ce plătesc o dobândă mai mică pentru banii pe care îi împrumută de la banca centrală şi, cel mai important pentru Fed, dobânzile, atât în mediul privat, cât şi pentru guvern, scad. Banii devin foarte ieftini.
Mai mult pe Economica.net
