Despărţământul Braşov al Astrei a venit cu propunerea de schimbare a denumirii Colegiului „Andrei Şaguna” în Colegiul Naţional „Sfântul Andrei Şaguna”
Naşterea Maicii Domnului n-a mai fost chiar un prilej de mare sărbătoare pentru braşoveni. Asta cu toate că Sfânta Fecioară Maria a fost declarată, în 2010, „protectoarea Braşovului”, de un grup al societăţii civile, iar ziua de 8 septembrie a fost aleasă ca zi aniversară.
Manifestările dedicate patroanei spirituale a oraşului au început cu oficierea unei slujbe închinată marii sărbători a Naşterii Maicii Domnului, la Biserica Sfânta Treime, din Şcheii Braşovului. Pe lângă credincioşii din Şchei, la slujbă au fost prezenţi ai membri ai Despărţământului Braşov a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA. Însă nicio oficialitate n-a trecut măcar pentru câteva minute pe la Biserica din Şcheii Braşovului.
După slujbă, sărbătoarea a continuat la Galeria Kronart, unde s-a desfăşurat adunarea generală a Despărţământului Braşov al Astrei. La care puţini braşoveni au participat.
La Galeria Kronart, „astriştii” au discutat mai multe propuneri ce urmează să fie înaintate autorităţilor locale. O propunere pe care „astriştii” vor să o pună pe masa oficialilor este schimbarea denumirii Colegiului „Andrei Şaguna” în Colegiul Naţional „Sfântul Andrei Şaguna”. „Am discutat acest lucru şi cu fosta conducere a colegiului, dar şi cu actualul director, în perioada cât a fost inspector şcolar general. Ambii au acceptat că este nevoie de modificarea numelui colegiului, după ce Mitropolitul Andrei Şaguna a devenit sfânt, dar au amintit că aceste lucruri nu depind doar de conducerea şcolii”, a subliniat academicianul Alexandru Surdu. Astfel, s-a stabilit ca propunerea să fie înaintată atât conducerii Inspectoratului Şcolar, cât şi celei a Primăriei, dar şi Mitro