Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funcţionari ai Primăriei Peştişani, reţinuţi de procurori

Publicat in Impact in Gorj, marți 11 septembrie 2012 ·

Doi funcţionari ai Primăriei Peştişani au fost reţinuţi, ieri, de procurori, sub acuzaţia de favorizarea infractorului şi fals intelectual. Este vorba despre dosarul în care primarul comunei Peştişani, Florin Pavel, a fost arestat acum trei luni pentru că ar fi semnat un contract de cesiune de creanţe în valoare de 2,5 milioane de lei in favoarea interlopului Doru Şerban zis Habitu. În legătură cu acest dosar a fost reţinut şi secretarul general adjunct în Ministerul Economiei, Dumitru Pârvulescu, însă, acesta este liber acum. Celor doi funcţionari li se impută faptul că au semnat procese verbale de recepţie a unor mărfuri aflate în custodia unor firme.

Dosarul „Peştişani” se complică pe zi ce trece. După ce vineri au avut loc percheziţii la biroul edilului Florin Pavel, ieri, doi funcţionari au fost citaţi ca martori, însă, nu au mai ieşit din sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj decât cu cătuşe. Procurorul de caz, Emil Moţa, a considerat că Vasile Fuiorea şi Ion Feraru trebuie să stea cel puţin o noapte în arestul Poliţiei fiind acuzaţi de favorizarea infractorului şi fals intelectual. Astăzi va mai fi audiat un al treilea angajat al primăriei. Despre cei doi reţinuţi, anchetatorii spun că au făcut parte dintr-o comisie care a inventariat nişte material aflate în custodia unor firme şi care nu putea fi folosite în plină perioadă de iarnă, motiv pentru care s-a şi luat această decizie. Atât avocata celor doi reţinuţi cât şi cei în cauză au refuzat să comenteze măsura reţinerii pentru 24 de ore. Cei doi vor fi audiaţi, din nou, în această dimineaţă, urmând ca procurorul să decidă dacă va cere magistraţilor arestarea preventivă.

Pârvulescu şi soţia, la audieri

Cei doi soţi, Dumitru şi Lucreţia Pârvulescu, au fost citaţi, din nou la Parchet. Se întâmplă cu o zi înainte ca la Curtea de Apel Craiova să se judece recursul formulat de procuror

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°