Senatorii supun astăzi la vot proiectul de modificare a legii Educaţiei prin care va fi introdus, de la anul, bacalaureatul profesional.
Potrivit actului normativ, iniţiat de Ministerul Educaţiei, toţi absolvenţii claselor a douăsprezecea vor trebui să treacă mai întâi de probele de competenţe lingvistice.
Cei care vor opta pentru bacul profesional vor trebui să mai susţină apoi doar o probă practică şi una de educaţie antreprenorială. Pentru ceilalţi, probele scrise rămân neschimbate faţă de cele de anul acesta.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că noul tip de bacalaureat îi va ajuta pe absolvenţii care nu doresc să urmeze cursurile unei facultăţi să se integreze mai uşor pe piaţa muncii.